Ioan Bene își execută pedeapsa în Italia în LIBERTATE SUPRAVEGHEATĂ

Ioan Bene își execută pedeapsa în Italia în LIBERTATE SUPRAVEGHEATĂ
Publicat: 01/08/2018, 11:05

Potrivit unui comunicat al IPJ Cluj transmis, miercuri, la solicitarea MEDIAFAX, instanțele din România au retras formele de executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii pentru Ioan Bene.

„Conform datelor deținute de către Serviciul de Investigații Criminale, pedeapsa aplicată celui în cauză (Ioan Bene – n.a.) a fost preluată spre executare de către statul italian, în baza sentinței nr. 3 din 09.04.2018 a Curții de Apel din Lecce – Secția Taranto, prin care s-a respins cererea de extrădare către autoritatea judiciară română și s-a dispus executarea pedepsei în Italia, conform legislației naționale a acestei țări. Astfel, prin adresa Tribunalului Cluj din data de 13.07.2018, s-au retras formele de executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii”, se arată în documentul citat.

Surse judiciare au declarat corespondentului MEDIAFAX că Ioan Bene execută pedeapsa primită în România conform legilor italiene, care sunt mai blânde pentru fapte comise fără violență, astfel că omul de afaceri clujean nu este încarcerat.

„Conform Legii cooperării judiciare internaționale, aplicabilă în UE, orice sentință pronunțată într-o țară europeană poate fi recunoscută de către un alt stat membru. Omul de afaceri clujean avea înființată o firmă în Italia, avea afaceri și o casă într-o localitate de lângă Taranto, în sudul țării. În plus, avea rezidență de peste 6 ani în Italia, iar în momentul pronunțării sentinței din România s-a cerut recunoașterea acesteia în Italia. Legile judiciare italiene sunt diferite de cele din România și prevăd, pentru sentințe de sub trei ani, alte tipuri de pedepse care să nu fie executate în regim de detenție dacă nu au fost comise cu violență, ceea ce a fost și cazul lui Ioan Bene. S-a scăzut din pedeapsă perioada de arest preventiv și la domiciliu, și a rezultat o perioadă de sub trei ani. Astfel, instanțele italiene au dispus executarea pedepsei acestuia într-un regim de libertate supravegheată, cu interdicția părăsirii teritoriului Italiei”, au spus sursele citate.

Ioan Bene a fost condamnat în 31 ianuarie 2018 de Curtea de Apel Cluj la 3 ani și 8 luni la închisoare pentru dare de mită în dosarul fostului președinte al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, și a fost dat în urmărire națională și internațională de polițiști întrucât nu a putut fi găsit la domiciliu pentru a fi încarcerat în Penitenciarul Gherla, avocatul său susținând atunci că este plecat în concediu.

În 27 februarie, reprezentanții IPJ Cluj declarau că Bene a fost identificat de polițiștii italieni lângă Roma, fiind demarate procedurile de extrădare în România.

„Persoana pe numele căreia a fost emis un mandat european de arestare a fost identificat în 19 februarie de către polițiștii italieni undeva lângă Roma. Este în custodia autorităților italiene și au fost demarate procedurile pentru extrădarea în România. Nu știm cât durează aceste formalități, nu putem avansa un termen”, au spus atunci sursele citate.

Ioan Bene a condus mai multe firme care au derulat proiecte cu Consiliul Județean Cluj, printre care cel de construire a noii piste de 3.500 de metri a Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj. Acesta are în derulare și proiecte imobiliare, dar este și cumpărătorul fostului hotel „Continental” din centrul municipiului Cluj-Napoca, pe care vroia să îl reabiliteze. Bene mai este cercetat și într-un alt dosar de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București pentru infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani.

foto: clujust.ro

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au abandonat mortul pentru a-și salva viața. Un cortegiu funerar din Mureș a fost atacat...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
E strict interzis în România dacă stai la BLOC. Se face ÎNCHISOARE
Miliardar român, fără noroc în dragoste. Dat în judecată de a patra nevastă
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Nepotul lui Florin Salam, Adrian Petrache, reușită uriașă în carieră: "'Cu bucurie și recunoștiință, vă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului