INTERVIU Cristian Diaconescu: Relația dintre România și Statele Unite e un bun câștigat pentru NATO

Publicat: 20/04/2019, 17:08

Potrivit fostului ministru de Externe, diplomatul Cristian Diaconescu, România trebuie să înțeleagă că-și poate baza fundamental securitatea și obținerea garanțiilor de securitate numai prin solidaritatea cu partenerii săi europeni și euro-atlantici.

Redăm integral interviul acordat de Cristian Diaconescu:

Mediafax: Domnule Diaconescu, cum priviți intențiile unor lideri europeni de înființare a unei Armate Europene, care să fie autonomă față de NATO?

Cristian Diaconescu: De la bun început, vreau să spun că în opinia mea nu este posibilă o autonomie totală față de NATO, cu atât mai mult cred că nu este în interesul europenilor în a dezvolta un asemenea proiect. Pe de altă parte, cred că o asemenea idee trebuie explorată, trebuie văzut cum situația de stabilitate și securitate în Europa ar putea fi îmbunătățită printr-o formă de cooperare, inclusiv din punct de vedere al industriei militare între statele europene. Argumente? Proximitatea crizelor și a conflictelor; un anume tip de alertă în ceea ce privește opinia publică, cred că în egală măsură este important la nivel european, pentru că astăzi diviziunile între statele europene în ceea ce privește contribuția pentru apărare și securitate sunt destul de mari, iar pe de altă parte și discuțiile politice în anumite state stabilesc agende diferite în ceea ce privește categoriile de riscuri și amenințări. Și aici vă pot da un exemplu rapid: în zona central-estică a Uniunii Europene și a Alianței, riscurile de la Răsărit, din proximitatea Alianței, sunt cele mai critice, inclusiv din punct de vedere al opiniei publice. Cu cât mergem spre vestul Europei și îndepărtarea geografică de această zonă este mai mare, alte categorii de riscuri precum migrația sau terorismul atrag atenția opiniei publice. Din acest punct de vedere, ca și element politic de coagulare, ideea mi se pare în regulă. Ca și atitudine de delimitare, într-o formă sau alta, de NATO, mi se pare absolut greșită.

Mediafax: Credeți că Europa de Est este o zonă vulnerabilă în cadrul NATO?

Cristian Diaconescu: Dacă avem în vedere că cel puțin ultimele două summit-uri ale Alianței au dedicat aproape jumătate din palierul de decizie situației din flancul estic, de la Marea Baltică până la Marea Neagră, putem înțelege că riscurile și amenințările din această zonă au un grad de specificitate și de gravitate mult mai serios decât în cealaltă parte. Și din acest punct de vedere, orice proiect care aduce solidaritatea politică, diplomatică sau militară în interiorul Alianței, reprezintă, în opinia mea, răspunsul adecvat.

Mediafax: Care este rolul României, ca și pol de securitate, aici, în zonă, și ca punte transatlantică?

Cristian Diaconescu: În primul rând, așa cum ați remarcat și la acest seminar, relația transatlantică reprezintă un fapt împlinit benefic pentru raportarea României atât la zona în care ne aflăm cât și la participarea Statelor Unite în ceea ce privește proiectele de desfășurare militară, de descurajare, de contingență în această zonă. Din acest punct de vedere este un bun câștigat pentru NATO relația dintre Statele Unite și România.

Mediafax: În ceea ce privește amenințările cibernetice, ar trebui să reprezinte acestea un pericol pentru securitatea europeană?

Cristian Diaconescu: În mod categoric au reprezentant un pericol pentru mari puteri, începând de la procese electorale până la blocarea unor sisteme economice și instalații, unele dintre ele care țin de siguranța națională, în state ale Uniunii Europene și ale NATO. Deci, da, este un pericol, este parte a războiului hibrid, care, efectiv este în plină desfășurare.

Mediafax: Care sunt aștepările NATO de la România, ca și membru de încredere al Alianței?

Cristian Diaconescu: Cele clasice, precum stabilitatea politică și predictibilitate în ceea ce privește atitudinea și comportamentul în domeniul politico-militar, iar pe de altă parte, un rol pro-activ, mult mai activ decât este cel de acum privind un proiect regional de Securitate. Relaționăm problema răspunsurilor la riscuri și amenințări foarte mult către Statele Unite, către Bruxelles, către NATO, dar prea puține proiecte provin din această regiune. Ai o regiune cu o anumită categorie de amenințări, dar un fel de preferință a statelor din regiune de a se adresa bilateral principalilor parteneri strategici. Capacitatea de dialog, de cooperare politică pentru cel puțin a găsi propuneri ale regiunii, după părerea mea, trebuie mult întărită.

Mediafax: Factori de instabilitate precum naționalismul radical sau populismul pot reprezenta un pericol pentru securitatea în zona Mării Negre?

Cristian Diaconescu: În general, patidele care promovează astfel de idei sunt și anti-europene și anti-NATO. Aceste partide, în general, în afară de critici, unele cu parfum mesianic, nu oferă soluții. Și exemplul negativ și trist al Marii Britanii și convulsiile prin care trece această țară în încercarea de a găsi o soluție la referendumul privind Brexit-ul sunt cât se poate de clare. Din acest punct de vedere, mai ales România trebuie să înțeleagă cât se poate de clar că-și poate baza fundamental securitatea și obținerea garanțiilor de securitate numai prin solidaritatea cu partenerii săi europeni și euro-atlantici.

Cristian Diaconescu a participat la conferința pe securitate organizată de Monitorul Apărării, parte a Mediafax Group.

Monitorul Apărării și Securității a organizat marți Conferința „Punți de securitate transatlantică pe fondul discrepanțelor dintre marile strategii de securitate-Viziunea României”, printre invitații de marcă la eveniment numărându-se experți în securitate, militari de rang înalt și membri ai serviciilor de intelligence, printre care: Charles „Chuck” WaldFost locțiitor al comandantului forțelor US dislocate in Stuttgart, Germania, Arnold Dupuy (analist senior pe teme de Securitate energertică la Departamentul Apărării din SUA), Hans-Lothar Domröse (fostul comandant al Comandamentului Întrunit al Forțelor NATO de la Brunssum), Carol Rollie Flynn (profesor asociat al Programului de Securitate Națională al Institutului de Cercetare pentru Politică Externă, Washington D.C), Anthony Pfaff (profesor de Etica Profesiei Militare la Institutul de Studii Strategice al Colegiului de Război al U.S. Army. Fost atașat militar în Orientul Mijlociu).

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Documentul ce trebuie depus de proprietarii de TEREN. Este obligatoriu până pe 7 iunie
Viața la bloc. Activitatea banală pentru care poți fi amendat
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Regele Charles al III-lea este „mai bolnav decât lasă să se vadă”