Instanța supremă A DECIS: Procurorul Mircea Negulescu, EXCLUS definitiv din magistratură

Instanța supremă A DECIS: Procurorul Mircea Negulescu, EXCLUS definitiv din magistratură
Publicat: 08/04/2019, 20:24

„Casează, în parte, hotărârea atacată, în sensul că respinge acțiunile disciplinare conexe formulate de Inspecția Judiciară împotriva procurorului Negulescu Mircea, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) și lit. i) teza întâi din Legea nr. 303/2004. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate privind respingerea excepțiilor; admiterea, în parte, a acțiunilor disciplinare conexe și aplicarea sancțiunii disciplinare constând în „excluderea din magistratură”, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) (2 abateri disciplinare) și lit. l) din Legea nr. 303/2004; respingerea acțiunilor disciplinare conexe pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) și l) din aceeași lege. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 aprilie 2019″, se arată în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, care este definitivă.

Pe 28 septembrie 2018, Secția pentru Procurori a CSM a decis suspendarea din magistratură a lui Lucian Onea, fost șef DNA Ploiești, și a lui Mircea Negulescu, fost procuror la această structură. Decizia a fost contestată ulterior de Mircea Negulescu la Înalta Curte.

Cei doi sunt acuzați că au constrâns anumiți martori să facă sesizări și tabele false cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept „mită electorală”. Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre o sesizare întocmită de către fostul deputat Vlad Cosma pe numele unui cetățean din Chișinău, Serghei Petruș. Vlad Cosma ar fi fost amenințat de către Lucian Onea că îi va întocmi dosar penal surorii acestuia, Andreei Cosma. Ulterior, Vlad Cosma a declarat public că Serghei Petruș nu există.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Medicii ar putea fi nevoiți să îi amputeze un picior lui Florin Piersic! Dezvăluiri de...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Anunț oficial despre starea lui Florin Piersic: „I s-au infectat sondele din inimă. Situaţia era...
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital! Anunțul oficial al...
Boala RARĂ de care suferă Sebastian Dobrincu. Cum l-au afectat problemele de sănătate: „Plângeam în...
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Anunț de ultim moment despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Un medic din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce înseamnă DEVANSARE pe autostradă? Este legal să depășești prin dreapta în această situație?
Guvernul a anunţat luna în care vor avea loc alegerile prezidenţiale în România
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Se dau banii de taxe înapoi. Vin direct în plic: A fost o greșeală
Toți șoferii trebuie să știe. Care e presiunea corectă în cauciucuri
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să...
Gestul făcut de Ibrahim Ibru, după ce Raluca Pastramă a fost surprinsă cu presupusul iubit,...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Șeful mașinăriei de propagandă din Coreea de Nord a murit