INSCOP: Sondajul a fost realizat la cererea Institutului de Științe Politice din cadrul academiei

INSCOP: Sondajul a fost realizat la cererea Institutului de Științe Politice din cadrul academiei
Conducerea Academiei Române consideră că educația on-line ar trebui să fie complementară celei în clasă
Publicat: 15/05/2019, 15:18

„1. INSCOP Research a realizat un sondaj de opinie la nivel național în perioada 12 aprilie – 3 mai 2019 la comanda LARICS – Laboratorul de Analiză a Războiului Informațional și Comunicare Strategică, din cadrul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române. Aceste informații au fost incluse, de altfel în toate comunicările anterioare ale INSCOP Research referitoare la acest sondaj.
2. Sondajul de opinie, care include numeroase teme de cercetare de interes, a fost lansat public, în prezența unei numeroase asistențe, în Aula Academiei Române în data de 13 mai 2019, la ora 11. Evenimentul a fost organizat de către clientul care a comandat cercetarea. De asemenea, evenimentul, locația și titulatura acestuia, au fost anunțate public încă de săpătămâna trecută, printr-un comunicat de presă.
3. Denumirea cercetării „Barometrul de opinie publică al Academiei Române” dată acestui sondaj de opinie a fost stabilită la propunerea instituției care a comandat cercetarea, respectiv a Laboratorului de Analiză a Războiului Informațional și Comunicare Strategică, din cadrul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române. În calitate de furnizor de servicii în domeniul cercetării sociologice, INSCOP Research nu stabilește denumiri personalizate cercetărilor pe care le realizează. Atribuirea unei denumiri specifice pentru o anumită cercetare sociologică este decizia exclusivă a clienților noștri pe care o respectăm integral”, se arată în reacția institutului de sondare, după afirmațiile publice din ultimele zile.

În același comunicat de presăs este menționat faptul că INSCOP Research va publica date detaliate din acest sondaj de opini cu privire la alte teme de interes.

„În zilele următoare, INSCOP Research va publica, cu acordul clientului care a comandat cercetarea, date detaliate din acest sondaj de opinie pe următoarele teme: direcția țării și a Uniunii Europene, sursele de îngrijorare ale românilor și încrederea în instituții interne și internaționale, valorile naționale ale românilor, opiniile privind securitatea națională și politica externă, percepția populației asupra băncilor, consumul cultural, religiozitatea românilor și percepția asupra Bisericii. De asemenea, în perioada următoare, clientul care a comandat sondajul va pune la dispoziția publicului baza de date”, se arată în comunicatul remis Mediafax.

Conducerea Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu”, cea care a comandat barometrul de opinie publică referitor la încrederea politicenilor, spune că va continua demesul și că Academia nu este responsabilă în niciun fel de rezultatele cercetăriilor desfășurate de insituțiile din subordine.

Prezidiul Academiei a negat, marți, comandarea sondajului lansat drept Barometrul de opinie publică al Academiei Române, realizat de INSCOP Research: „Un asemenea sondaj cu tentă electorală, apărut în plină campanie electorală, nu a fost niciodată comandat de Academia Română”, arată un comunicat remis Mediafax.

Acționarii INSCOP Research sunt Mihali Gheorghe Cornel din Sibiu, Cornea-Luca Ada (București), arată datele Registrului Comerțului.

Pe datele furnizate de Registrul Comerțului se arată că foștii acționari ai INSCOP sunt: Rache Aurelian-Felix (fostul consilier al fostului premier Mihai Tudose) și Remus-Ioan Stefureac, acesta fiind în prezent, consilier la Ambasada României în SUA, potrivit site-ului ambasadei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Carmen Harra, previziuni pentru anul 2024. Cine va câștiga alegerile prezidențiale din România: ,,Poate să...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Este INTERZIS în România. Te arestează imediat. Legea care te bagă la închisoare
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”