Încă o organizație își anunță retragerea din Coaliția Națională pentru Modernizarea României, condusă de Alexandru Cumpănașu

Încă o organizație își anunță retragerea din Coaliția Națională pentru Modernizarea României, condusă de Alexandru Cumpănașu
Publicat: 02/09/2019, 17:53

Potrivit unui comunicat transmis, luni, Consorțiul Universitaria anunță retragerea din Coaliția pentru Modernizarea României, condusă de Alexandru Cumpănașu.

„Consorțiul Universitaria nu colaborează cu Coaliția Națională pentru Modernizarea României. Astfel, universitățile membre ale Consorțiului, Universitatea din București, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timișoara, Academia de Studii Economice din București și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, anunță retragerea din CNMR”, se arată în comunicatul citat.

Alexandru Cumpănașu a anunțat, joi pe Facebook, intenția de a candida la alegerile prezidențiale din luna noiembrie, făcând un apel la oameni să dea semnăturile necesare în acest sens.

„Am dus o bătălie fără să mă gândesc nicio secundă la nimic altceva. În acest moment este o viață liniștită și așezată. A mă înscrie într-o astfel de bătălie înseamnă să îmi pierd liniștea, să îmi pierd tot ceea ce astăzi îmi aduce confort și dacă vreți, ca oricărei familii liniște. Ei bine, eu vă întreb be dvs astăzi și vreau să îmi răspundeți cât se poate de sincer și de direct. Trebuie să știu care este părerea dvs despre acest lucru. Este cazul astăzi să candidez la Președinția României sau nu? Are România nevoie astăzi de un candidat la Președinția României care să se lupte cu clanurile mafiote? Are România astăzi nevoie de un candidat care să se lupte cu mafia din fiecare județ?”, a spus Alexandru Cumpănașu, într-un video postat pe pagina de Facebook.

Acesta a adăugat că „Dovada faptului că nu am avut nicio clipă această intenție este că au rămas până la momentul în care se pot depune listele de semnături doar 20 de zile. Este aproape imposibil, este aproape de domeniul unui record să poți să aduni 200.000 de semnături. De aceea este o hotărâre pe care nu greu o iau, dacă aș lua-o, dar o să am nevoie de sfatul și de părerea dvs”, a mai spus Cumpănașu.

Ulterior, Alexandru Cumpănașu a declarat că a primit, înainte ca Iohannis să plece în SUA, un mesaj de la George Maior în care îi transmitea că ar fi bine să nu candideze la președinție și să renunțe la lupta în cazul Caracal. Unchiul Alexandrei consideră că Maior i-a transmis un sfat prietenesc.

„Relația mea cu George Maior este o relație veche, îl respect, este un om care vred că a făcut mult bine României și care cel puțin din poziția de ambasador la Washington a ajutat foarte mult statul în relația cu Statele Unite ale Americii. În ceea ce privește situația de acum, apropo de cum dictează serviciile, am avut o discuție cu domnul Maior, după foarte mult timp – este un an de zile decât eu nu am mai vorbit cu domnia sa – în care mi-a transmis că nu ar fi bine să mai continui lupta cu Caracalul și mi-a sugerat că nu ar fi bine totuși nici să candidez la președinție”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Alexandru Cumpănașu, liderul Coaliției Naționale pentru Modernizarea României (CNMR) și unchi al Alexandrei Măceșanu.

Unchiul Alexandrei a precizat că, în viziunea sa, mesajul transmis de fostul șef SRI a fost un averstisment și nu o amenințare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Am fost la ambasada Rusiei să văd „Provocarea”, filmul interzis în România. S-a stricat ceva...
Ce salariu primește un angajat la 'împinge tava' în Mamaia, acum, în 2024. Are o...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Mișcarea strategică a lui Putin în Marea Neagră. Fotografii din satelit arată unde și-au mutat...
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna...
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Ce a făcut Mădălin Paul Păduran cu câteva ore înainte de accident! Dezvăluirile făcute de...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să...
Schimbare uriașă în ROMÂNIA. Anunț de la Guvern azi, 20 APRILIE: Am decis foarte clar
S-a închis un cunoscut post TV. Nu s-a mai putut face nimic
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
"Dumnezeu s-o ierte!" De ce a murit, de fapt, Naomi! Acum s-a aflat!
Gabriela Cristea, despre sacrificiile prin care a trecut pentru a ajunge un antreprenor de succes:...
"A scos o canistră şi a turnat pe el". Cine este bărbatul care și-a dat...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Aisbergul care a scufundat Titanicul, surprins într-o fotografie din 1912