Impozitarea pensiilor speciale a trecut de Senat

Publicat: 18/09/2019, 16:58

Proiectul legislativ a fost aprobat cu 76 de voturi „pentru” și 16 abțineri.

Senatorul Florin Cîțu a afirmat că proiectul reliefează ipocrizia inițiatorului Eugen Teodorovici, care a inițiat acest proiect, însă nu până la capăt, cum PNL a sugerat de mai multe ori.

„A venit cu un proiect de lege care merge în direcția pe care noi am propus-o de ani de zile, dar nu merge până la capăt pentru că vine cu populism. Noi spune că pensiile speciale trebuie să dispară. Media acestor pensii speciale este cam peste 10.000 lei, în timp ce cei care plătesc contribuții au pensie medie de 1.000 lei. Pensiile parlamentarilor nu sunt incluse. Ca să vedeți cât de ipocrit e inițiatorul. Face pentru pensiile speciale dar pe el nu se include. De aceea am făcut un amendament pe care sper să îl votați. Nu mai avem nevoie de două Românii, ci de o singură României.(…) Am testat astăzi nivelul de ipocrizie și l-am văzut. PNL s-a abținut pentru că acesta este un proiect făcut de un inișiator care nu vrea să își impoziteze propria pensie. Până când nu veți învăța să nu vă mai excludeți din proiectele de legi, nu vom susține aceste legi. „, a afirmat Cîțu.

Tánczos Barna, senator UDMR, a explicat că partidul va susține proiectul, însă va propune la Camera Deputașilor un amendament cu privire la excluderea pragului de 7.000 de lei.

„Nu poate fi exceptată nicio categorie de la această regulă, nici măcar foștii președinți de stat. Pragul de 7.000 de lei oferă o marjă de netaxare în cazul unor peroane care beneficiază de pensii special, altele în afară de contributivitate, astfel că alte categorii nu vor fi taxate. Toți cei care au marjă de contributivitate, vor plăti 10%. Altele în afară de contributivitate, for fi scutite. Normal ar fi să eliminăm pragul sau să reducem la pragul de 2.000 de lei. Ar fi trebuit să taxăm toate pensile, la militari, la Curtea de Conturi șamd. Pragul trebuie eliminate și apoi avem un sistem de taxare clar. UDMR va vota proiectul de lege, însă vom depune acest amendament la Camera Deputaților, astfel încât indifferent de sumă, fiecre persoană care beneficiază de aceste venituri să fie taxată.”, a conchis senatorul UDMR.

Edward Dircă, de la USR, a întărit părerea senatorului PNL, afirmând că PSD au realizat acest proiect, însă fără să aplice impozitarea pensiilor și în cazul lor.

„USR va vota acest proiect de lege chiar dacă vine din partea PSD. Știm că această inițiativă nu aparține lui Orlando Teodorovici, ci a fost furată de la Minister, pentru că au apărut aceste informații în spațiul public șio au apărut în dezbaterea noastră, în Parlament. Vreau să remarc ipocrizia de care PSD dă dovadă, pentru că astăzi dorește tăierea pensiilor locale, iar pe de altă parte, prin Ordonanța 57, introduce pensile special pentru aleșii locali.”, a menționat Dircă.

Au existat discuții, în cadrul dezbaterilor din plenul Senatului, membrii de partide exprimându-și puncetele de vedere diferite.

Printre amendamente este și includerea pensiilor foștilor președinți la impozitarea specială.

Unul dintre amendamentele admise, marți, de Comisia de buget din Senat este cel al ministrului Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, inițiatorul acestui proiect, prin care este efectuată o corelare tehnică pentru a nu afecta pensia stabilită în baza principiului contributivității.

„Știți foarte bine sunt mai multe categorii (de pensii-n.red.), sunt sumele evidențiate. Se stabilesc foarte clar acele zone pentru care se aplică noul mecanism propus de noi. Azi am adus un amendament astfel încât să întărim încă o dată faptul că nu atinge această zonă de contributivitate, este foarte bine ca lumea să știe că nu se impozitează partea de contributivitate”, a declarat, marți, ministrul.

De asemenea, senatorii au votat și pentru ca pensiile speciale de peste 7.000 de lei ale șefilor de stat să fie impozitate. Amendamentul a fost înaintat de senatorul UDMR Tanczos Barna.

Propunerea legislativă prevede impozitarea pensiilor între 7.000 și 10.000 de lei cu 30% din sumă. De asemenea, proiectul prevede și taxarea pensiilor mai mari de 10.000 de lei cu 50% din sumă. Măsura făcea parte inițial din pachetul de propuneri discutat odată cu rectificarea bugetară de la începtul lunii august.

Această impozitare vizează persoanele care realizează venituri din „pensii și/sau indemnizații pentru limită de vârstă, primite în baza unor legi/statute speciale denumite în continuare contribuabili, sunt obligate la plata taxei pe veniturile din pensii și indemnizații pentru limită de vârstă, denumită în continuare taxă”, conform proiectului depus la Senat.

Senatul a fost prima Cameră sesizată, Camera Deputaților având rol de for decizional.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
''Să-i fie țărâna ușoară!'' Dana Roba, mesaj neașteptat despre Daniel Balaciu. Cum a amenințat-o soțul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Noua lege pe care ROMÂNIA o aplică din 31 martie. Decizia ISTORICĂ ne aduce în...
Noi reguli pentru șoferi. Totul va fi filmat
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Un studiu arată ce se întâmplă chiar înainte de cele mai fericite momente din viață