ÎCCJ amână procesul lui Sebastian Ghiță până la primirea motivării CCR pe completurile specializate

ÎCCJ amână procesul lui Sebastian Ghiță până la primirea motivării CCR pe completurile specializate
Publicat: 09/09/2019, 11:25

Instanța nu a procedat, luni, la audierile martorilor din dosarul în care fostul deputat PSD, Sebastian Ghiță, este acuzat că i-ar fi dat mită fostului primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, având în vedere decizia Curții Constituționale din 3 iulie 2019 prin care magistrații au hotărât că există conflict între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție pe completurile de 3, președintele completului de judecată anunțând că așteaptă motivarea Curții.

Pe 3 iulie 2019, Curtea Constituțională a stabilit că există un conflict între Parlament și ÎCCJ și a anunțat că vor fi rejudecate dosarele de la Înalta Curte, soluționate în prima instanță înaintea deciziei ÎCCJ din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive.

Tot în acest dosar, polițiștii de la Inspectoratul de Poliție din Prahova au fost sancționați deoarece nu au adus martorii citați pentru audieri în dosar. „Cei de la IPJ Prahova au fost sancționați disciplinar pentru neaducerea unor martori din dispoziția instanței supreme”, a anunțat instanța.

Măsura aceasta a fost solicitată de judecătorul Iulian Dragomir la un termenul din 3 iunie.

Următorul termen acordat în această cauză este pentru data de 7 octombrie 2019.

În iulie 2015, procurorii DNA i-au trimis in judecată pe Sebastian Ghiță si Iulian Bădescu, cu acuzațiile de dare și luare de mită, abuz în serviciu și spălare de bani. Potrivit DNA, în 2013, Iulian Bădescu, în calitate de primar a municipiului Ploiești și ordonator principal de credite, cu încălcarea prevederilor legale, la instigarea lui Sebastian Ghiță, a acordat clubului sportiv Asesoft Ploiești, sponsorizat de acesta, o finanțare nerambursabilă suplimentară din bugetul local, în valoare de 1.500.000 de lei.

Pentru alocarea finanțării, Iulian Bădescu ar fi pretins și primit de la Sebastian Ghiță, prin intermediul unei societăți comerciale controlate de afacerist un imobil în Ploiesti, în valoare de 1.041.600 de lei, sumă din care Bădescu a suportat doar 124.000 de lei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă...
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul...
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Care este cea mai mare sumă plătită pentru o daună RCA! Un tir românesc a...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
De ce Gică Popescu a refuzat să îi cumpere fiicei sale, Maria, o mașina scumpă:...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Sonda europeană Mars Express a observat „păianjeni” pe planeta Marte