Grupare de proxeneți români, destructurată în Franța: 15 persoane au fost arestate

Grupare de proxeneți români, destructurată în Franța: 15 persoane au fost arestate
Publicat: 15/06/2019, 11:17

Destructurarea rețelei a fost posibilă în urma unei anchete a Poliției franceze, care a durat mai bine de șase luni. Ancheta a stabilit că tinerele fuseseră atrase în Franța după ce fuseseră seduse de proxeneți în România.

Ulterior, investigația s-a extins la nivel european, astfel că 15 persoane au fost reținute în Franța, Germania, Italia și România. Anchetele financiare întreprinse de Europol estimează că proxeneții au primit, pe parcursul câtorva luni, cel puțin un milion de euro din Franța.

„Toți banii câștigați de femei erau trimiși în România. Ele nu aveau decât minimul necesar pentru a trăi și erau, pur și simplu, reduse la sclavie. Ele se prostituau ore întregi, în timp ce ei (proxeneții, n.r.) își construiau adevărate palate în România”, a declarat o sursă apropiată anchetei.

Le Parisien notează că anchetatorii români au confiscat mai multe autoturisme de lux care aparțineau membrilor rețelei, iar bunurile achiziționate de proxeneți fac obiectul unei anchete în România.

Foto: Mediafax Foto / Remus Badea

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Prețul petrolului și al aurului a crescut după loviturile asupra Iranului