Gabriela Firea vrea să cumpere 100 de troleibuze AUTONOME și 130 de autobuze HIBRIDE. Cât ar urma să coste noile vehicule

Publicat: 13/10/2018, 14:17
Actualizat: 26/03/2019, 00:52

Potrivit proiectului, Primăria Capitalei se angajează să cumpere 100 de troleibuze noi și 130 de autobuze hibride, pentru a îmbunătăți astfel flota deja existentă.

Valoarea totală a investiției ajunge la aproximativ 488 de milioane de lei cu TVA, iar din această sumă, în jur de 340 de milioane de lei ar putea proveni de la Administrația Fondului de Mediu.

„În acest sens, municipalitatea vrea să depună o cerere pentru proiectul „Achiziționare mijloace de transport mai puțin poluante necesare îmbunătățirii transportului public de călători în Municipiul București”, în vederea obținerii de asistență financiară nerambursabilă în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, utilizând autovehicule mai puțin poluante în transportul public local de persoane”, finanțat din Fondul de Mediu”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Cererea de finanțare va fi depusă în baza studiului de oportunitate „Achiziționare mijloace de transport mai puțin poluante necesare îmbunătățirii transportului public de călători în Municipiul București”. Primăria Capitalei precizează că vrea să depună cererea de finanțare nerambursabilă de la Administrația Fondului de Mediu până pe 2 noiembrie.

Primăria a cumpărat, la începutul anului, 400 de vehicule de la compania turcească Otokar Europe cu suma de 250.000 de euro, plus TVA, pentru fiecare vehicul. Contractul presupune achiziția a 320 de autobuze cu o lungime de 12 metri, cu o capacitate minimă de 96 de călători, 50 de autobuze cu o lungime de 10 metri și o capacitate minimă de 70 de călători, precum și 30 de autobuze articulate, lungi de 18 metri, cu o capacitate minimă de 135 de călători.

Cum arată primele AUTOBUZE TURCEȘTI care vor transporta călători în CAPITALĂ. Șoferii STB le-au scos la teste

Trei dintre cele 400 de autobuze cumpărate de Primăria Capitalei de la compania turcească Otokar au fost scoase pe străzile Bucureștiului, miercuri dimineață, pentru teste.

Societatea de Transport București (STB) a scos, miercuri, pe traseu, pentru teste, trei dintre cele 400 de autobuze cumpărate de Primăria Capitalei de la Otokar.

Surse din cadrul Municipalității au precizat, pentru MEDIAFAX, că cele trei autobuze au fost scoase pe traseu pentru instruirea șoferilor. Practic, șoferii care au fost instruiți de către angajații constructorului turc vor instrui și ei, la rândul lor, șoferii STB care vor circula cu aceste autobuze.

Primul traseu pentru teste al autobuzelor este următorul: vor pleca din Piața Rosetti de dimineață, vor circula pe Regina Elisabeta, apoi se vor întoarce pe Calea Plevnei, intrând din nou pe Regina Elisabeta și se vor întoarce la Piața Rosetti.

Al doilea traseu, după ce vor face pauză, pornește tot din Piața Rosetii – Piața Unirii – Parlament, ulterior se vor întoarce la Piața Rosetti. Aceste teste se vor face pe aproape tot parcursul zilei de miercuri.

PMB a cumpărat, la începutul anului, 400 de vehicule de la compania turcească Otokar Europe cu suma de 250.000 de euro, plus TVA, pentru fiecare vehicul.

Contractul presupune achiziția a 320 de autobuze cu o lungime de 12 metri, cu o capacitate minimă de 96 de călători, 50 de autobuze cu o lungime de 10 metri și o capacitate minimă de 70 de călători, precum și 30 de autobuze articulate, lungi de 18 metri, cu o capacitate minimă de 135 de călători.

Potrivit caietului de sarcini, toate autobuzele trebuie să aibă o motorizare Euro 6 și să poată funcționa pe diesel și biodiesel.

Primarul general al Capitalei Gabriela Firea a semnat, la începutul lunii iunie, CONTRACTUL pentru cele 400 de autobuze, urmând ca până la finalul acestui an, să fie aduse în București primele 100, iar până la sfârșitul anului 2019, vor mai veni și CELELALTE 300 de unități.

„Una dintre principalele măsuri pentru deblocarea traficului din Capitală este aceea de a mări parcul auto și de a suplimenta cu câteva sute PARCUL AUTO existent. În următoarea perioadă vor veni și primele unități. Până la sfârșitul acestui an, din cele 400 de autobuze achiziționate, vor veni la București 100 de unități începând cu luna octombrie, iar până la sfârșitul anului viitor, deci, 100 DE AUTOBUZE până în decembrie anul acesta, iar din iunie, anul acesta de la semnarea contractului, până în iunie anul viitor, vor mai veni ÎNCĂ 300”, a declarat primarul Gabriela Firea, la semnarea contractului cu firma câștigătoare.

Suma toală la care se ridică investiția va fi de 100 DE MILIOANE DE EURO, a mai precizat primarul general al Capitalei.

„Cred că este UN PREȚ CORECT, mai ales că ne-am dorit ca aceste autobuze să fie fiabile, să fie realizate de firma care reprezintă o garanție pentru calitatea acestor produse, astfel încât, nu ne-am mărginit la a alege, așa cum s-a întâmplat, din nefericire la alte achiziții, chiar și la PMB, prețul cel mai mic, ci dimpotrivă, ne-am gândit că prețul corect să fie 50% pondere tehnică și 50% prețul acestor autobuze. Avem trei game, trei lungimi ale autobuzelelor în funcție de traseul pe care îl vor efectua aceastea”, a mai adăugat Firea.

În decembrie 2016, Primăria Capitalei a anunțat că va achiziționa 600 de autovehicule noi pentru transportul în comun, dintre care 400 de autobuze, 100 de troleibuze și 100 de tramvaie.

,,Cu toții suntem de acord cu faptul că parcul auto al RATB este unul ÎMBĂTRÂNIT, este unul depășit ca uzură și morală și fizică. Toți cetățenii care folosesc transportul public în comun reclamă faptul că NU SE MAI POATE CONTINUA această situație, că avem nevoie de autobuze noi, performante, de troleibuze și de tramvaie. Achiziția pe care o vom face în următoarea perioadă înseamnă un prim pas, nu înseamnă neapărat rezolvarea problemelor, dar de undeva trebuie să începem cu toții”, a declarat primarul general al Capitalei, la momentul respectiv.

Conform proiectului, municipalitatea ar urma să achiziționeze 320 de autobuze cu o lungime de 12 metri, 50 de autobuze cu dimensiunea de 10 metri și alte 30 de autobuze articulate, cu o lungime de 18 metri. Toate aceste autobuze ar urma să aibă motoare Euro 6 și vor avea podeaua complet coborâtă pe toată lungimea lor. De asemenea, ar urma să fie cumpărate 100 de troleibuze cu o lungime de 12 metri, care vor avea, de asemenea, podeaua complet coborâtă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică