no author
Gilda Popa
377 vizualizări 8 aug 2018

Curtea Districtuală Lefortovsky din Moscova ”a primit o solicitare din partea organelor de anchetă pentru prelungirea perioadei de arest pentru Ţurcan. Materialele vor fi studiate pe data de 10 august, la ora Moscovei 10:00”, a declarat un purtător de cuvânt al instanţei, precizând că şedinţa va fi una cu uşile închise.

Ţurcan este originară din Republica Moldova şi are, potrivit oficialilor români, cel puţin trei cetăţenii: rusă, moldovenească şi română.

În luna iunie, la cererea procurorilor, Tribunalul din Lefortovo a aprobat măsura arestării preventive pe numele Carinei Ţurcan. Tribunalul oraşului Moscova a decis că arestarea Karinei Ţurcan este legitimă, respingând contestaţia apărării.

Sursele agenţiei de ştiri RIA Novosti din domeniul energetic au menţionat că Ţurcan ar fi lucrat în cadrul unor proiecte privind exporturile de energie electrică din Rusia în Ucraina şi din Ucraina în Crimeea, în anii 2014-2015. Presa din Rusia a mai scris că Serviciul Federal de Informaţii o acuză pe Corina Ţurcan că ar fi furnizat aceste informaţii României, care este membră NATO.

Avocatul Carinei Ţurcan, Ivan Pavlov, a anunţat însă, în luna iulie a acestui an, că acuzaţia adusă de anchetatori clientei sale, fost membru al CA - Inter RAO, ar fi că aceasta ar fi transmis serviciilor de informare din Moldova informaţii despre companiile din complexul energetic din Federaţia Rusă. Avocatul a făcut acest anunţ pe pagina sa de Facebook, scrie ru.sputnik.md, citând RIA Novosti.

Avocatul a precizat că a vizitat-o pe Ţurcan în penitenciarul Lefortov în iulie şi acolo a văzut documentele în care este formulată acuzaţia autorităţilor împotriva ei.

"Carina Ţurcan este acuzată că în data de 16 august 2004 ea a devenit agent care colabora în mod confidenţial cu serviciile moldoveneşti. În data de 21 aprilie 2015, ea a obţinut versiunea electronică a proiectului Ministerului rus al Energiei privind unele aspecte ale acţiunilor companiilor ruseşti din domeniul energetic pe plan internaţional. Iar în data de 29 septembrie 2015 (neclar unde şi în ce circumstanţe — nora avocatului Ivan Pavlov), ea ar fi transmis acest document serviciilor speciale din Moldova", a scris avocatul.

Avocatul mai spune că experţii care au fost angajaţi de Serviciul Federal de Securitate au ajuns la concluzia că informaţiile din acest document ar constitui secret de stat, dosarul fiind clasificat cu sigiliu ”strict secret”.

Carina Valerievna Ţurcan este acuzată de încălcarea articolului 276 din codul penal, care se referă la spionaj, în sensul de trădare naţională. În conformitate cu legislaţia din Rusia, acuzaţia de spionaj se aplică numai străinilor, iar Ţurcan riscă până la 20 de ani de închisoare.

Potrivit site-ului companiei, Ţurcan este membră a consiliului de administraţie al companiei Inter RAO din 2012, conducând pentru o perioada divizia geografică Moldova — Ucraina — România, potrivit platformei de ştiri Sputnik.

 

Citește și: