Firea, după acuzațiile privind amenajarea unui parc în pădurea Băneasa: Am făcut deja plângere

Firea, după acuzațiile privind amenajarea unui parc în pădurea Băneasa: Am făcut deja plângere
Publicat: 24/10/2019, 12:48

„Am făcut deja plângere, vreau să fim în fața instanței, pentru că s-a spus că Primarul general vrea votul consilierilor pentru a obține de la Romsilva Pădurea Băneasa, să o transforme în parc pentru că am interese în acea zonă”, a declarat, Gabriela Firea în ședința Consiliului General al Municipiului București de joi.

Edilul Capitalei a mai precizat că, potrivit legii, în Pădurea Băneasa nu se poate construi nimic.

„Nu se poate construi nimic acolo conform legii. (…) A fost al Bucureștiului, cu scopul amenajării unei păduri-parc. Nu se poate construi nimic, nu vrea nimeni să construiască nimic, legea nu permite, nu defrișăm nimic. Din păcate, avem în sală oameni care defrișează, dar acestea nu sunt la prezidiu”, a mai precizat primarul general.

Precizările Gabrielei Firea vin după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora primăria Capitalei va afecta Pădurea Băneasa, prin amenajarea unui parc acolo.

Primăria Capitalei vrea să solicite Guvernului trecerea unor parcele din Pădurea Băneasa de la Romsilva la Municipalitate, pentru amenajarea unui parc-pădure, potrivit unui proiect al Consiliului General al Municipiului București.

Proiectul privind această solicitare se află pe ordinea de zi a ședinței CGMB de joi.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Cadavrul unei femei a fost descoperit în dulapul din dormitor. Polițiștii l-au reținut pe principalul...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Vestea DESPRE PENSII pe care o așteptau milioane de români. SE PREGĂTEȘTE egea la Guvern
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu