Fifor anunță că a cerut prefecților din țară să rezolve toate problemele din școli

Fifor anunță că a cerut prefecților din țară să rezolve toate problemele din școli
Publicat: 06/09/2019, 13:33

„Astăzi (vineri, n.r.) am avut o altă videoconferință cu prefecții și cu șefii structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, în cadrul căreia am solicitat situația actuală a unităților de învățământ care nu dețin avize de la Direcțiile de sănătate publică și I.G.S.U., precum și cauzele pentru care nu există aceste avize și măsurile care se pot lua în continuare, la nivelul fiecărei localități. Am solicitat prefecților să dispună de urgență toate măsurile de remediere a deficiențelor, acolo unde există, pentru ca noul an școlar să debuteze în cele mai bune condiții, atât pentru elevi, cât și pentru profesori”, a scris Mihai Fifor, pe Facebook.

Potrivit ministrului, a cerut ca, în perioada 9- 20 septembrie, reprezentanții MAI din teritoriu să participe în școli pentru informare privind creșterea gradului de siguranță.

„Totodată, am dispus prefecților să ia din timp toate măsurile necesare pentru pregătirea sezonului rece”, a mai scris Fifor.

Luni este prima zi de școală pentru anul de învățământ 2019-2020.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson a mai primit o lovitură după ce medicii...
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk....
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de...
Alimentul-minune pe care japonezii îl mănâncă înainte de a merge la somn. Se trezesc fericiți...
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Costel Corduneanu va fi înmormântat într-un sicriu de lux! Prețul lui atinge sume de ordinul...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Marea Britanie îşi întăreşte legislaţia împotriva pornografiei deepfake
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
INTERZIS total pentru cei care stau la APARTAMENT. Regula obligatorie pentru ziua de 1 Mai
Capii lumii interlope, la priveghiul lui Costel Corduneanu. Hotelurile din Iași nu mai au camere
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna...
Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce...
Tavi Clonda s-a săturat de jignirile din mediul online! Artistul intenționează să îi blocheze pe...
De ce Denisa Tănase nu a devenit mamă până la 37 de ani: " Îmi...
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui...
Corpurile femeilor au devenit „câmpuri de luptă”, avertizează ONU