Elevii cu note sub 5 la Evaluarea Națională vor fi obligați să urmeze învățământul profesional. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial

Publicat: 05/09/2019, 17:08

Elevii care obțin media sub 5 la Evaluarea Națională nu vor mai putea intra în repartizarea la licee, potrivit Ordinului publicat, joi, în Monitorul Oficial, și semnat de ministrul interimar al Educației, Daniel Breaz. Elevii vor putea urma profesionala.

„La procesul de admitere în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020-2021 participă numai elevii care au susținut evaluarea națională și a căror medie de admitere, calculată conform punctului I al anexei 2 din prezentul ordin, este minimum 5″, se arată în paragraful din Monitorul Oficial.

Concret, elevii care obțin medii sub 5 la Evaluarea Națională nu vor putea fi repartizați la liceu, opțiunea fiind învățământul profesional.

Măsura a fost discutată, în ședința Comisiei de Dialog Social, la mijlocul lunii august.

Președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, (FNAP-I.P) Iulian Cristache, a declarat, pentru Mediafax, la acel moment, că măsura nu ar trebui privită neapărat sub forma unei obligații, ci mai degrabă sub forma unei orientări în domeniu care îi poate ajuta pe elevii în cauză.

„Trebuia să ajutăm, chiar dacă pare un pic forțat, trebuia să asigurăm această alternativă pentru elevii care intrau la liceele teoretice cu medii mult sub 5 – nu aproape de 5, mult sub 5 – și care sub nicio formă nu reușeau să obțină această diplomă de Bacalaureat”, a spus Cristache.

Elevii se opun măsurii învățământului profesional obligatoriu pentru cei cu medii sub 5 la Evaluare

Elevii reacționează după ce Ordinul ce prevede ca învățământul profesional să devină obligatoriu pentru elevii care obțin mai puțin de 5 la Evaluarea Națională a fost publicat,joi, în Monitorul Oficial. Ei se opun și spun că măsura va scădea drastic echitatea și calitatea din sistemul de învățământ.

Elevii care obțin sub media peste 5 la Evaluarea Națională nu vor mai putea intra în repartizarea la licee, potrivit Ordinului publicat, joi, în Monitorul Oficial, și semnat de ministrul interimar al Educației, Daniel Breaz. Aceștia vor putea urma profesionala.

Consiliul Național al Elevilor a precizat, joi, prin intermediul unui comunicat de presă remis Mediafax că „se opune cu vehemență unei măsuri care ar scădea drastic echitatea și calitatea din sistemul de învățământ, conducând spre tratarea școlilor profesionale drept o opțiune dedicată elevilor care, din cauza unei predări ineficiente sau a lipsei de sprijin, nu promovează Evaluarea Națională la finalul ciclului gimnazial”.

Aceștia contestă decizia adoptată de Comisia de Dialog Social și consideră cu atât mai „alarmantă” implementarea ei cu cât măsura votată în cursul zilei de joi „nu a fost însoțită de un plan concret de inițiative compensatorii, stabilit prin consultarea tuturor pilonilor implicați în educație”.

O discuție între reprezentanții Comisiei de Dialog a avut loc la sediul Ministerului Educației în 14 august, când s-a dezbătut posibilitatea implementării acestei măsuri. Atunci, potrivit datelor din comunicat, actorii educaționali prezenți „au ignorat însă cauzele problemelor întâlnite de elevi pe durata traseului de învățare: impunerea notei 5 la examenul național susținut în clasa a opta, în vederea repartizării la liceu”.

Consiliul Național al Elevilor a precizat și faptul că, deși șansele ca un elev care nu a promovat Evaluarea Națională să aibă parte de o reușită la examenul de Bacalaureat sunt reduse, „consideră că îngrădirea oportunității acestora de a alege ce își doresc pe viitor din punct de vedere al studiilor nu este o soluție viabilă”.

Aceștia au declarat că, prin adoptarea acestei măsuri, unii elevii vor fi constrânși să se orienteze spre o școală profesională, chiar dacă acestora le lipsesc competențele necesare activării în aria de specialitate atribuită.

„Este posibil ca înclinațiile acestora să poată fi valorificate corespunzător prin înscrierea la licee ce prezintă în oferta școlară specializări care nu pot fi urmate în învățământul profesional. Pe termen lung, efectele negative se manifestă atât asupra indivizilor, printr-o stare de nemulțumire față de locul de muncă, cât și asupra societății, caracterizată de o productivitate scăzută”, se precizează în comunicat.

Potrivit aceleiași surse, în această speță se pornește de la „falsa premisă conform căreia școlile profesionale sunt destinate elevilor considerați a fi slabi la învățătură, când, în realitate, acestea ar trebui să reprezinte medii de formare pentru cei cu adevărat interesați de practicarea unei meserii pe viitor”.

Ei au motivat acest lucru spunând că există elevi cu rezultate bune la Evaluarea Națională care s-au înscris la o astfel de formă de învățământ. „Etichetarea elevilor care aleg să-și continue studiile într-o școală profesională drept incapabili să urmeze cursurile unui liceu este nocivă, iar măsura vine în defavoarea eforturilor depuse în ultimii ani cu scopul de a crește relevanța meseriilor și a învățământului profesional”, se arată în comunicat.

Reprezentanții elevilor au cerut ca în eventualitatea în care măsura va fi adoptată, în ciuda contraargumentelor aduse, vor solicita ca aceasta să fie însoțită de o serie de măsuri compensatorii. „În acest sens, trebuie luat în calcul gradul scăzut de finanțare a instituțiilor integrate în sectorul învățământului profesional și tehnic, care nu prezintă echipamente, utilaje și alte dotări moderne, care să faciliteze punerea în practică a informațiilor livrate la clasă”, se precizează în comunicat.

Tot prin intermediul comunicatului de presă, reprezentanții Consiliului Național al Elevilor au ridicat și o altă problemă cu care sistemul educațional se confruntă, respectiv numărul redus de consilieri școlari care să ofere sprijin elevilor în procesul de orientare în carieră.

„Mai exact, unul raportat la 800 de elevi prin lege. Acest fapt împiedică accesul la consiliere de specialitate, vitală în parcursul de dezvoltare a elevilor. O măsură compensatorie absolut indispensabilă este pregătirea precoce a elevilor pentru identificarea aptitudinilor proprii și menținerea permanentă a acestora în relație cu perspectivele de viitor pe care le pot avea”, arată datele comunicatului.

Ei au precizat și faptul că mentalitatea părinților privind utilitatea școlilor profesionale și importanța profesiei în consolidarea statutului social trebuie de asemenea schimbată, înturcât aceasta se bazează pe preconcepții. „Este esențială implementarea unor programe de lucru concrete cu părinții, alături de elaborarea unor planuri remediale prin care să se acorde atenție sporită elevilor cu rezultate slabe la evaluări”, conchid reprezetanții Consiliului Național al Elevilor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Cadavrul unei femei a fost descoperit în dulapul din dormitor. Polițiștii l-au reținut pe principalul...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Vestea DESPRE PENSII pe care o așteptau milioane de români. SE PREGĂTEȘTE egea la Guvern
Veste excelentă pentru pensionari înainte de Paște. Când vor fi virați banii
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu