Dosarul REVOLUȚIEI din ’89. Ion Iliescu, acuzat de infracțiuni împotriva umanității

Dosarul REVOLUȚIEI din '89. Ion Iliescu, acuzat de infracțiuni împotriva umanității
Publicat: 21/12/2018, 13:03
Actualizat: 25/03/2019, 22:33

Ion Iliescu, membru și președinte al C.F.S.N., Gelu Voican Voiculescu, membru C.F.S.N. și fost vice prim-ministru al Guvernului României, Iosif Rus, fost comandant al Aviației Militare, și Emil (Cico) Dumitrescu, fost membru CFSN, sunt acuzați în dosarul Revoluției din decembrie 1989 de infracțiuni contra umanității.

Cercetările au vizat stabilirea situației de fapt în ceea ce privește exercitarea directă a prerogativelor puterii de stat și a luării deciziilor cu caracter politic și militar de către grupul de decizie politico-militară al Consiliului Frontului Salvării Naționale ( C.F.S.N.), format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, general locotenent Victor Atanasie Stănculescu, general maior(r) Nicolae Militaru (reactivat ulterior, înaintat în grad militar și numit ministru al apărării) și Gelu Voican Voiculescu.

Probatoriul administrat, arată Parchetul, a relevat că întreaga forță militară a României, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne – Departamentul Securității Statului, precum și Gărzile Patriotice, începând cu data de 22.12.1989, orele 16:00, s-au pus la dispoziția Consiliului Frontului Salvării Naționale și conducerii acestuia.

Din același moment, grupul de decizie politico-militară al C.F.S.N. a luat deciziile importante cu caracter politic și militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit și legitimarea politică în fața poporului român.

„Pentru atingerea acestor scopuri, începând cu seara zilei de 22.12.1989, ar fi fost lansată o amplă și complexă activitate de inducere în eroare (diversiuni și dezinformări), coordonată de unii componenți ai Consiliului Militar Superior (structură aflată în subordinea C.F.S.N.), acceptată și asumată de factorii decizionali ai C.F.S.N.. Din Consiliul Militar Superior au făcut parte general locotenent Atanasie Victor Stănculescu, general de armată Nicolae Militaru și șefi de direcții militare. La rândul lor, cei patru inculpați ar fi participat în mod direct la exercitarea de diversiuni și dezinformări”, arată Parchetul General.

Cercetările vizează faptul că prin instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului ar fi fost create numeroase situații de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii etc..

În acest context, în intervalul 22-30.12.1989 au fost trase aproximativ 12.600.000 de cartușe.

Psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenție prin diversiuni și dezinformări și a provocat, după 22.12.1989, 862 de decese, 2.150 răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, vătămări psihice. Aceste consecințe tragice au fost mult mai grave decât cele ale represiunii exercitate în intervalul 17-22.12.1989 (orele 12:00), arată procurorii.

Totodată, aceste diversiuni și dezinformări ar fi creat condițiile condamnării și execuției cuplului prezidențial Ceaușescu printr-un proces penal simulat.

„Probatoriul administrat în cauză relevă că inculpații Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu ar fi dezinformat în mod direct prin aparițiile televizate și emiterea de comunicate de presă (contribuind astfel la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului), ar fi participat la dezinformarea și diversiunea exercitate pentru executarea cuplului Ceaușescu și ar fi acceptat și asumat politic acte diversioniste comise de unele cadre cu funcții de conducere din M.Ap.N., fără a interveni pentru stoparea lor”, spun procurorii.

Totodată, Iosif Rus, în calitate de comandant al Aviației Militare, ar fi intervenit în noaptea de 22/23.12.1989, fără drept și în deplină cunoștință de cauză, asupra planului de apărare a Aeroportului Internațional Otopeni și ar fi contribuit astfel la moartea a 48 de persoane (40 de militari și 8 civili), precum și la rănirea gravă a altor 15 persoane. La 23 decembrie 1989 a emis ordinul diversionist de schimbare a cocardelor tricolore ale elicopterelor aparținând Regimentului 61 Boteni, fapt ce ar fi dus la deschiderea focului fratricid, implicit la rănirea unor persoane. A emis și alte ordine militare, conduite care în afara rezultatelor concrete enunțate ar fi contribuit la agravarea psihozei teroriste.

De asemenea, Emil (Cico) Dumitrescu, prin aparițiile sale televizate din 22 decembrie 1989 precum și prin activitatea de conducere și coordonare în cadrul Comandamentului militar instaurat la etajul XI al Televiziunii Române începând cu data de 22 decembrie 1989, ar fi contribuit în mod direct la manifestarea fenomenului diversionist existent în intervalul 22 – 30 decembrie 1989.

Urmarea imediată a acestor conduite a fost complexă, a presupus producerea unor rezultate multiple asupra unui număr mare de persoane și ar fi generat o stare de pericol pentru existența unei părți însemnate a populației civile de pe întregul teritoriu al României

Gelu Voican Voiculescu l-a acuzat pe președintele Klaus Iohannis că ar fi fost cel care ar fi ordonat punerea în mișcare a acțiunii penale în această cauză.

„Trebuie să rețineți că acest 860 de oameni au murit până în 22 decembrie când s-a anunță execuția lui Ceaușescu, autorii acestor crime care s-au dedat la diversiunea armata pe care o numim teroristă au fost oameni în slujba fostului regim și de frică au reacționat, dar când au auzit că au fost cei doi uciși au predat armele, a spune azi că noi am ordonat uciderea a 860 de oameni este o blasfemie și face parte din șirul unei revanșe (…) Cuplul Ceaușescu nu merită executat? O revoluție de aceea s-a făcut, acum ne pare rău de ei, o revoluție nu e un act galant, este o discontinuitate, nu mai invocat procesul Ceaușescu, am dat curs unui deziderat întreagă populație a României. Procurorii dau curs unei directive care a venit de la președintele Iohannis, care a spus că e vremea procurorilor, nu a istoricilor, din vremea aceea, Parchetul obedient a început să instrumenteze acest dosar. Se creează falsa impresie că abia acum a trebuit să vină Iohannis ca să se facă lumină”, declară Gelu Voican Voiculescu”, a declarat Gelu Voican Voiculescu, la Digi24.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O femeie era milionară de cel puțin o lună, dar nu și-a dat seama. Descoperirea...
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
Regele Charles e din ce în ce mai rău! S-au activat planurile de înmormântare! Apropiații...
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Ultimele informații despre starea de sănătate a Regelui Charles. Palatul Buckingham se așteaptă la ce...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Criza climatică crește frecvența valurilor oceanice mortale, indică un studiu