no author
Mihaela Gidei
7041 vizualizări 13 ian 2018

În data de 5 ianuarie, reprezentanţii Poliţiei Capitalei au anunţat că este căutat un bărbat care a încercat să agreseze sexual doi copii într-un lift din cartierul Drumul Taberei din Bucureşti, cerând ajutorul cetăţenilor pentru recunoaşterea acestuia. În acest sens, au fost puse la dispoziţia publicului mai multe imagini surprinse pe camerele video din lift.

Câteva zile mai târziu, în cursul zilei de 8 ianuarie, este anunţat faptul că agresorul a fost prins şi că este poliţist în cadrul Brigăzii Rutiere, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri al Poliţiei investigând cauza. Eugen Stan a fost acuzat că ar fi agresat sexual doi fraţi, un băiat şi o fetiţă în vârstă de 9, respectiv 5 ani, iar la prima audiere, care a durat mai multe ore, acesta a recunoscut fapta.

Cercetările ulterioare însă au scos la lumină faptul că aceasta nu a fost prima faptă de agresiune sexuală de care agentul Eugen Stan este acuzat şi că organele abilitate au ţinut în sertare ani de zile dosarele în care agentul se face suspect al mai multor alte astfel de infracţiuni. Procurorii de la Parchetul General anunţă că agentul se face vinovat de trei infracţiuni de agresiune sexuală şi de una de perversiune sexuală. Aceste aspecte au ieşit la iveală în mai puţin de o săptămână.

Dată fiind complexitatea cauzei, dosarul a fost preluat de Parchetul General.

„Dosarul a fost preluat pe rolul Secţiei de Urmărire Penală din Parchetul General care are resurse mult mai bine pregătite pentru a instrumenta un astfel de caz şi, desigur, va da răspuns la toate aspectele care au fost puse în discuţie în legătură cu modul de comitere a faptelor, în legătură cu modul de instrumentare", a declarat joi procurorul general al României, Augustin Lazăr.

Una dintre agresiuni datează din noiembrie 2009. Procurorii spun că victima din acest caz era o tot minoră de 14 ani. Părinţii fetei au reclamat, la acea vreme, că minora a fost agresată sexual de un bărbat, în scara blocului unde ea locuia. Eugen Stan a recunoscut şi această faptă în faţa anchetatorilor. Cercetările au mai arătat că agentul s-ar face vinovat de o altă infracţiune de perversiune sexuală, comisă în anul 2012, victima fiind o fetiţă în vârstă de 7 ani. Fapta, de asemenea recunoscută de către Eugen Stan, a fost comisă tot în liftul unui bloc. Fapta din 2012 făcea obiectul unui dosar penal cu autor necunoscut instrumentat atunci de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Procurorii au efectuat, în acest dosar, începând cu 24 octombrie 2012, o serie de acte de urmărire penală în vederea identificării autorului. În acest sens, au fost vizionate imaginile surprinse de zeci de camere de supraveghere instalate în zona comiterii faptei, au fost distribuite fotografii ale autorului la unităţile de poliţie din Bucureşti, pentru a fi prezentate populaţiei.

Totodată, în perioada 2012- 2017 au fost efectuate expertize genetice cu privire la 15 persoane ale căror semnalmente sau profil personal corespundeau cu cele ale autorului faptei şi au fost verificate în bazele de date aproximativ 300 de persoane care corespundeau profilului autorului şi au fost verificate 70 de informaţii primite de la public sau lucrători de poliţie. Până în momentul ianuarie 2018, nu se ştia cine a fost făptaşul. Mai departe, procurorii de la Parchetul General au preluat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 un dosar ce ancheta in rem o infracţiune de agresiune sexuală, deschis în urma unei plângeri din anul 2016.

Într-un comunicat de presă, procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 5 au aratat că, în cazul unei plângeri de agresiune sexuală depusă de o femeie în 2016 împotriva lui Eugen Stan, agenţii Secţiei 18 din Capitală au ascuns calitatea de poliţist a lui Eugen Stan, ba mai mult au propus şi clasarea cauzei.

Pe 10 decembrie 2016, la Secţia 18 Poliţie din Capitală a fost înregistrată o plângere formulată de o femeie împotriva lui Eugen Stan, iar poliţiştii au început, în aceeaşi zi, urmărirea penală in rem pentru agresiune sexuală. În timpul cercetărilor, agenţii Secţiei 18 au cerut imaginile de pe camerele de supraveghere din zona unde a avut loc agresiunea.

Parchetul Judecătoriei Sectorului 5 a arătat însă că în procesul verbal înaintat de poliţiştii Secţiei 18, aceştia au arătat că sistemul de supraveghere a fost instalat defectuos şi nefuncţional, lucru ce a fost confirmat şi de administratorul blocului, care a spus în faţa anchetatorilor că nu el a instalat sistemul respectiv, ci un vecin, şi el personal nu ştie să-l folosească.

Ulterior, după ce poliţiştii Secţiei 18 au terminat cercetările, ei au înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 un referat cu propunere de clasare a cauzei, în care însă nu era specificat faptul că Eugen Stan este poliţist.

Potrivit unui document apărut în spaţiul public, a cărui veridicitate a fost confirmată de reprezentanţii Poliţiei Capitalei, ce reprezintă o notă de eveniment din ziua de 10 decembrie 2016, când Eugen Stan a atacat victima de 32 de ani, ştampila Brigăzii Rutiere arată că Poliţia ştia de faptul că agentul este cel care a comis fapta.

„Rog declanşare cercetare, suspendare până la finalizare dosar penal şi măsuri legale. Urgent!”, se arată în nota prezentată de Antena 3.

La începutul acestei săptămâni, magistraţii Judecătoriei Sectorului 6 au admis propunerea de arestare preventivă formulată de procurori, agentul aflându-se după gratii pentru 30 de zile.

Citește și: