Descoperire șocantă în Mureș: Două tone de resturi de animale în putrefacție, găsite pe marginea unui drum

Descoperire șocantă în Mureș: Două tone de resturi de animale în putrefacție, găsite pe marginea unui drum
Publicat: 15/04/2019, 17:34

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de reprezentanții Prefecturii Mureș, primarul comunei Nadeș, Ivan Erhardt Laszlo, a sesizat prefectului faptul că, pe raza comunei Nadeș, în zona Canton Nadeș, în parcarea de lângă E 60, pe partea dreaptă în sensul de mers spre Sighișoara, a fost depozitată, în mod ilegal, o cantitate mare de leșuri, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

„Am fost sesizat de primarul din Nadeș că, pe marginea drumului E 60, au fost depozitate resturi animale în putrefacție. Am dispus Gărzii de Mediu, Inspectoratului de Poliție Județean Mureș și Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Mureș să se deplaseze de urgență la fața locului și, într-adevăr, se confirmă faptul că aproximativ două tone de resturi animale au fost depozitate pe marginea drumului. A fost identificat autorul și, cu siguranță, se vor lua măsurile legale asupra celui care a comis această faptă”, a declarat prefectul județului Mureș, Mircea Dușa, potrivit comunicatului transmis de Prefectura Mureș.

Potrivit sursei citate, primarul Ivan Erhardt Laszlo a sesizat și faptul că în zona Cantonului Nadeș este un miros insuportabil și un posibil focar de infecție.

În urma sesizării Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Mureș l-a identificat pe cel care a lăsat leșurile în zona Cantonului.

„Persoanei în cauză i-a fost dispusă măsura eliminării deșeurilor, pe parcursul acestei zile (luni – n.r.), urmând ca, în baza OUG 195/2005, să primească o sancțiune contravențională în valoare de 50.000 lei”, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Inter Milano a sărbătorit titlul “Made in Romania”. Imaginile cu fotbaliștii care dansează pe piesa...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului