Deputat PNL acuză: PSD Olt îi manipulează pe asistații sociali prin amenințări cu tăierea indemnizațiilor

Deputat PNL acuză: PSD Olt îi manipulează pe asistații sociali prin amenințări cu tăierea indemnizațiilor
Publicat: 15/11/2019, 12:22

„Doresc să trag un semnal de alarmă asupra practicilor murdare ale PSD aplicate populației în județul Olt! Asistații social sunt chemați la primăriile din județ pentru a li se face o verificare la cărțile de identitate cu privire la valabilitatea acestora și dacă cetățenii au aplicat pe actul de identitate timbrul autocolant cu mențiunea «votat» care să ateste că au participat la primul tur al alegerilor prezidențiale 2019. De asemenea, pe această cale, cetățenilor asistați social din județul Olt li se aduce la cunoștință de către reprezentanții PSD din primării, că în cazul în care aceștia nu se vor prezenta la urne și în turul al doilea al alegerilor prezidențiale și nu vor alege Viorica Dăncilă, nici nu vor mai beneficia de ajutoarele sociale”, se arată într-un comunicat de presă emis,vineri, de deputatul liberal Gigel Știrbu.

Acesta susține că PSD amenință persoanele care beneficiază de asistență socială din județul Olt, presându-i să iasă la vot.

„Acesta este modul în care poate convinge PSD-ul românii să iasă la vot și așa sunt ajutați să discearnă ce este bine pentru viitorul acestei țări: amenințați că vor trece de la faza de sărăcie lucie la săracie absolută.
Precizez că județul Olt este captivul PSD în ultimii 30 de ani, se afă în topul județelor la numărul de asistați social, corupția este la nivel înalt întinsă peste instituțiile statului și investițiile de orice fel lipsesc cu desăvârșire la nivelul județului Olt cât timp banii publici sunt gestionați de baronii PSD”, mai notează Gigel Știrbu.

Gigel Știrbu a atașat și o fotografie făcută vineri, în care liberalul susține că a suprins „asistați sociali” care așteapă să le fie verificate cărțile de identitate în fața Primăriei Izvoarele.

„Eu înteleg că doamna Dăncilă, uitându-se cu disperare la ceasul ei de doar 5000 de euro, vede că timpul trece extrem de repede în defavoarea ei în această campanie electorală, dar cât de josnic să fii încât să ameninți oamenii, care abia trăiesc de pe o zi pe alta, cu tăierea unicei lor surse de venit?! Iubiți mult românii, se vede!”, a conchis deputatul PNL.

Al doilea tur de scrutin pentru alegerile prezidențiale va a avea loc pe 24 noiembrie 2019.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
A crezut că a înghițit un os, dar medicii au fost oripilați când au văzut...
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Rusia amenință România și spune că monitorizează Baza Kogălniceanu: Întărirea NATO în Europa de est...
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Cursul valutar anunțat de BNR pentru ziua de joi, 28 martie 2024: Care este evoluția...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Cum merge Duster 2024 în off-road? Test REAL cu noul SUV românesc – VIDEO
Spania: explozia nunţilor în rândul celor de peste 60 de ani
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
NOILE REGULI la care sunt obligaţi românii în Schengen. Se aplică din 31 martie
Nouă eliminare la Survivor All Stars. Echipa Faimoșilor rămâne din nou fără un membru
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Imagini tulburatoare! Andreea Morega, condusă pe ultimul drum de sute de oameni și un sobor...
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
A fost găsită prima așezare Homo sapiens de după părăsirea Africii