Daea, sursă de inspirație. După campania „Alege OAIA”, apar clădiri termoizolate cu panouri cu miez din lână de ovină GALERIE FOTO

Daea, sursă de inspirație. După campania „Alege OAIA, apar clădiri termoizolate cu panouri cu miez din lână de ovină GALERIE FOTO
Publicat: 20/03/2019, 17:55

Hegyi Andrea, cercetător în cadrul sucursalei Cluj a Institutului de Cercetare-Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltarea Teritorială Durabilă, a declarat, miercuri, la Cluj-Napoca, la un salon de inventică, faptul că România se află printre primele 5 țări din Europa care au această resursă de lână de oaie, material care nu este valorificat, ci ars sau aruncat pe câmp.

„Pornind de la propunerea ministrului Agriculturii, Petre Daea, de valorificare a potențialului ovin din România, noi propunem mai mult, și anume să valorificăm atât lâna de oaie, cât și să ne inspirăm din tradiția pe care o avem de-a lungul sutelor de ani de istorie și, prin inovare, să ajungem la un mediu de locuit sănătos, puțin poluant, ecologic. Resursa de lână de oaie există, dar nu este valorificare, astfel că se ajunge la aruncatul lânii pe câmp sau la arderea ei. România se află printre primele 5 țări din Europa care au această resursă. Noi am depus o cerere de brevet de invenție pentru panouri termoizolatoare compozite, cu miez din lână de oaie, cu scopul creșterii confortului termic în spațiile de locuit, clădiri administrative, spații închise destinate desfășurării activităților industriale sau agro-zootehnic. Lâna de oaie are capacități de izolare termică și fonică, permeabilitate la aer și apă”, a spus Hegyi.

Potrivit acesteia, rasele oilor românești au o lână cu fir mai gros, puțin folosit în industria textilă, primul pas fiind valorificarea lânii prin saltele folosite ca material termoizolant în interiorul unei clădiri.

„Pasul doi a constat din încasetarea miezului de lână de oaie de tip saltea într-o carcasă de material compozit pe bază de liant anorganic – ciment, var, cu dimensiuni de 30X30 cm și grosime de 10 cm, care se aplică pe peretele exterior sau interior al unei clădiri. La îmbinarea dintre două panouri se folosește vată minerală provenită din construcții. Acest sistem de panouri cu miez de lână de oaie ar putea înlocui polistirenul în lucrările de termoizolare a clădirilor, ar fi o soluție”, a mai spus cercetătorul clujean.

Salonul ProInvent organizat de UTCN se desfășoară miercuri și joi la BTarena din Cluj-Napoca și numără peste 400 de invenții ale unor inventatori din țară și străinătate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Avertismentul lui Donald Tusk. „Ştiu că sună devastator, dar a început o nouă eră: era...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Explozie la rafinăria Petromidia. A fost activat Planul Roșu de Intervenție. Care este cauza incendiului
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Supermarketuri ÎNCHISE în weekend. A venit anunţul fulger: A apărut o problemă
Omenirea, speriată cu strategii pentru o nouă pandemie. Ce s-a întâmplat la Geneva
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Tatăl lui Mirel Dragomir, despre crima sângeroasă comisă de fiul său: "Nu pot să-l privesc...
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
Oamenii de știință au descoperit efectul ciudat al sarcinii asupra vârstei biologice