Culmea tupeului. Doi tineri au făcut scandal în tren, după ce controlorul i-a prins fumând: „Ești un terminat. Vreau banii înapoi” – VIDEO

Publicat: 15/11/2019, 16:25

În trenulIR 1623 către Sibiu a izbucnit un scandal vineri dimineața, după ce controlorul a prins un cuplu de tineri fumând lângă ușa vagonului. Pentru că din anul 2006 fumatul este interzis în trenuri, controlorul le-a atras atenția celor doi, care, indingnați de observații, și-au ieșit din minți. Țipând și adresând injurii controlorului, cei doi și-au pretins banii înapoi pe călătorie, supărați de faptul că reprezentantul CFR i-a amenințat cu chemarea poliției.

Călătoria din București către Sibiu a întâmpinat mai multe dificultăți vineri. După ce un marfar s-a defectat pe linie, trenul IR 1623 a fost nevoit să meargă în jur de 30 de minute cu spatele, până la Buftea, pentru a-și continua circulația pe altă linie. În aceste condiții, trenul nu a mai staționat în gările mari la fel de mult ca de obicei. Astfel că, la Ploiești, fumătorii au coborât din tren, dar au fost nevoiți să urce rapid înapoi, fără să-și satisfacă viciul. Doi tineri indignați au urcat totuși cu țigările aprinse în tren, fapt care l-a determinat pe controlor să intervină.

În tren a izbucnit un adevărat scandal care i-a avut protagoniști pe cei doi tineri și pe controlor. Deși încălcaseră legea, tinerii au adresat injurii controlorului și CFR-ului:

Controlor: Nu aveți voie să fumați în tren!

Bărbat: Domnule, cât e trenul oprit pot să fumez!

Controlor: Jos. Nu în tren. Trenul pornise. Nu ai voie nici aici ( n.r lângă ușă) să fumezi.

Femeie: Vreau banii înapoi! Să vină poliția! Chiar să vină! Du-te de aici de terminat.

„Tinerii au plecat revoltați din fața controlorului înjurând și s-au așezat la locurile lor. Cei doi, care au coborât la Câmpina, au mai mers de câteva ori să fumeze în toaleta vagonului, înainte de izbucnirea scandalului. Într-adevăr, trenul a avut întârziere. A fost un discomfort. CFR-ul are foarte multe probleme, dar asta nu înseamnă că avem voie să încălcăm legea”, a declarat un martor al incidentului.

De la 1 septembrie 2006, CFR Călători a interzis fumatul în trenuri.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O femeie era milionară de cel puțin o lună, dar nu și-a dat seama. Descoperirea...
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
Regele Charles e din ce în ce mai rău! S-au activat planurile de înmormântare! Apropiații...
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Ultimele informații despre starea de sănătate a Regelui Charles. Palatul Buckingham se așteaptă la ce...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Oana Zăvoranu a ajuns la fundul sacului. Vedeta își vinde haine din garderobă.
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Criza climatică crește frecvența valurilor oceanice mortale, indică un studiu