Cristian Borcea i-a implorat pe judecători să îl elibereze pentru că a muncit non stop: Vă rog mult să fiți de acord / Magistrații au amânat decizia pe cererea de eliberare condiționată

Cristian Borcea i-a implorat pe judecători să îl elibereze pentru că a muncit non stop: Vă rog mult să fiți de acord / Magistrații au amânat decizia pe cererea de eliberare condiționată
Publicat: 10/09/2019, 15:28

Cristian Borcea a mărturisit, marți, în fața instanței care judecă eliberarea lui condiționată, că a muncit tot timpul și a participat la toate cursurile, programele și activitățile la care s-a putut, chiar și când era în carantină, și îi roagă pe judecători să aprobe eliberarea sa.

„Am participat în cinci luni de la amânarea cauzei în fiecare zi la cursuri, programe, unele nu au fost creditate, dovadă că nu am mers după câștig, nu puteam la mai multe, am maxim una pe lună, și la muncă și activitate nu aveam cum. Am fost vizitat de cei 9 copii în penitenciar. Am ținut legătura cu familia. Mi s-a spus că îndeplinesc condiții, am achitat toate prejudiciile, plus peste două milioane de euro penalități”, a spus Cristian Borcea, fostul finanțator de la Dinamo București.

Borcea i-a rugat pe judecători să aprobe eliberarea condiționată, pentru că a muncit non stop.

„Din carantină am muncit non stop, nu știu ce să mai fac să obțin eliberarea, vă rog mult să fiți de acord cu eliberarea”, a mai spus Borcea.

Avocatul lui Cristian Borcea a spus, în fața instanței, că fostul acționar de la Dinamo a depășit cu doi ani fracția pe care trebuia să o ispășească, după ce a executat 9.700 de zile de închisoare și a muncit pe toată durata efectuării pedepsei, chiar dacă era cunoscut ca fiind cardiac și chiar operat pe cord deschis.

Potrivit avocatului, Cristian Borcea a dat dovadă de îndreptare, pentru că nu a fost niciodată sancționat și a fost recompensat lunar gradual cu suplimentarea convorbirilor telefonice și online, a primit vizite mai multe și permisii de părăsire a penitenciarului, clientul său respectând programul de revenire în penitenciar. De asemenea, Borcea a fost implicat în toate proiectele social-educative pentru revenirea în societate.

Mai mult, a spus avocatul lui Borcea în fața instanței, au fost plătite toate sumele de bani din prejudiciul dosarului și cheltuielile judiciare la nici două săptămâni după încarcerare.

De cealaltă parte, procurorul a spus, în fața instanței că cererea de eliberare trebuie respinsă, fiind de părere că este o problemă în privința calculului liberelor compensatorii.

„Comisia nu a verificat dacă acest cadru s-a făcut la întreaga perioadă a încarcerării sau s-a scăzut numărul zilelor când a stat în libertate. Sesizăm un dublu beneficiu, a avut zile libere ca recompensă, dar numărul zilelor compensatorii a fost stabilit fără să scadă zilele când el a fost în libertate. Este un interes deosebit din partea societății de a percepe în concret faptul că a intervenit reeducarea condamnatului, o dovadă este interesul mass media. Apreciem că condamnatul nu oferă garanția dovezilor de îndreptare și respect față de muncă și normele sociale”, a spus acesta.

De asemenea, potrivit procurorului, în urma reîncarcerării lui Borcea, nu se îndeplinesc condiții de eliberare, acesta fiind de părere că trebuiau evidențiate aspecte noi care să ducă la concluzia că „stăruința în muncă și reeducare, timpul petrecut în spatele gratiilor nu reprezintă perioada relevantă”.

După ce toți cei implicați au fost ascultați, instanța s-a retras și urmează să anunțe în cursul zilei de marți ce decizie a luat în privința fostului finanțator de la Dinamo București.

Cristian Borcea a mai avut o cerere de eliberare în luna mai, însă Tribunalul București a respins-o.

Joia trecută, comisia de eliberări condiționate din cadrul Penitenciarului Jilava a analizat cererea de eliberare formulată de Cristian Borcea, iar avizul este unul favorabil, potrivit unor surse din cadrul ANP.

Avizul favorabil a fost dat deoarece fostul finanțator al Dinamo București este închis în regim deschis și a prestat muncă în detenție.

Magistrații Judecătoriei Sectorului 4 sunt cei care decid însă, marți, dacă admit sau nu cererea de eliberare condiționată.

Omul de afaceri Cristian Borcea a fost condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul retrocedării plajelor, alături de Radu Mazăre, și încarcerat la Penitenciarul Jilava de la începutul lunii februarie. Instanța a dispus și confiscarea sumei de aproape un milion de euro de la fostul acționar al echipei de fotbal Dinamo București.

Pe 18 martie, Curtea de Apel București a stabilit că fostul finanțator al clubului Dinamo are de executat o condamnare de 7 ani și 6 luni închisoare după ce au fost contopite pedepsele din dosarele retrocedărilor ilegale de terenuri și transferurilor din fotbal. Magistrații au decis atunci să-i scadă din pedeapsa de 7 ani și 6 luni timpul petrecut deja în închisoare, prin condamnările din dosarul transferurilor din fotbal, precum și sentința pe care o execută în prezent, cea din dosarul retrocedării plajelor, adică perioada 04.03.2014 – 02.07.2018 și respectiv cea din 08.02.2019 până acum.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Gruparea Hamas ia în calcul depunerea armelor. Care este condiţia pentru ca acest lucru să...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
”Eu nu mai vorbesc cu ea, mă are la block” De ce l-a blocat Andreea...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine