Cristian BORCEA, 7 ani și 6 luni după gratii, după contopirea pedepselor

Publicat: 18/03/2019, 22:38
Actualizat: 25/03/2019, 19:13

Curtea de Apel București a stabilit, luni, că fostul finanțator al clubului Dinamo, Cristian Borcea, are de executat o condamnare de 7 ani și 6 luni închisoare după ce au fost contopite pedepsele din dosarele retrocedărilor ilegale de terenuri și transferurilor din fotbal. Decizia nu e definitivă.

„În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b C.p. 1969 cu aplic. art. 5 C.p. dispune contopirea pedepselor anterior menționate, urmând ca petentul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, sporită cu 2 ani și 6 luni închisoare, în final urmând să execute 7 ani și 6 luni închisoare”, se arată în decizia Curții de Apel București, care nu este definitivă.

Magistrații au decis să-i scadă din pedeapsa de 7 ani și 6 luni timpul petrecut deja în închisoare, prin condamnările din dosarul transferurilor din fotbal, precum și sentința pe care o execută în prezent la Penitenciarul Rahova, cea din dosarul retrocedării plajelor, adică perioada 04.03.2014 – 02.07.2018 și respectiv cea din 08.02.2019 până acum.

Astfel, timpul pe care fostul finanțator al clubului Dinamo l-a petrecut încarcerat depășește deja 4 ani și 6 luni.

Cristian Borcea este încarcerat în prezent la Penitenciarul Rahova după ce a fost condamnat, pe 8 februarie 2019, la cinci ani de închisoare în dosarul retrocedării plajelor, alături de Radu Mazăre. Instanța a dispus și confiscarea sumei de aproape un milion de euro de la Borcea.

Potrivit legii, eliberarea condiționată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă persoana condamnată a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
VIDEO Scene halucinante în Ilfov: Un adolescent a fost sechestrat într-o parcare, apoi a fost...
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut...
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor avea închis
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Care este cel mai mare regret al Marianei Ionescu Căpitănescu: ”Dacă aș da timpul înapoi,...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere