Copilul tău, victima unui nou tip de abuz. Cum se manifestă cyberbullying-ul și cum ar putea fi combătut

Copilul tău, victima unui nou tip de abuz. Cum se manifestă cyberbullying-ul și cum ar putea fi combătut
Cei mici sunt ajutați de specialiști să treacă peste perioada închiderii unităților din sistemul preuniversitar
Publicat: 24/04/2019, 10:03

Psihologul Lenke Iuhoș consideră că fenomenul de cyberbullying este de cel puțin 10 ori mai periculos decât hărțuirea la școală, deoarece elementele de identificare a abuzatorului lipsesc, drept pentru care nu va exista un punct în care abuzatorul să înceteze acțiunile. Din contră, se va hrăni cu suferința celui abuzat, iar cu cât teama acestuia este mai mare, iar controlul său devine tot mai evident, cu atât abuzatorul va recurge la metode și mai inventive pentru a-l traumatiza.

Psihologul Lenke Iuhoș constată că există câteva acțiuni pe care adolescenții abuzați ar putea să le întreprindă în momentul în care sunt hărțuiți online de un cont anonim:

1. „Nu este vina ta!Tu doar ai simțit nevoia să comunici cu cineva, să socializezi, să fii deschis către nou, așadar nu este vina ta că ai avut ghinionul de a da peste o persoană care nu ți-a apreciat sinceritatea, încrederea, ba chiar le-a folosit împotriva ta. Ia-o ca pe o lecție de viață, deoarece vei mai cunoaște oameni care nu merită încrederea ta și vei învăța în timp să îi triezi”, explică psihologul Lenke Iuhoș.

2. „Nu mai răspunde celui care te hărțuiește și blochează-i profilul.Persoana care te hărțuiește online se hrănește cu fricile tale, așadar cea mai greșită strategie este să escaladezi discuțiile cu el. Dacă îi vei întrerupe fluxul comunicațional, acesta se va plictisi și se va îndrepta către altă victimă căreia să-i afle slăbiciunile și să le exploateze. Atâta timp cât nu îi răspunzi, nu reprezinți un interes pentru el. Ideal este să îi blochezi profilul, astfel încât să nu te mai poată contacta”, declară psihologul Lenke Iuhoș.

3. „Salvează toată conversația!Vorbele se pierd, dar ce e scris rămâne. În cazul în care te simți atacat, poți face un fișier cu acele vorbe scrise. Salvează tot ceea ce este scris și e deranjant, nu lăsa să treacă timp, mai ales că sunt ușor de șters. E bine să știi că în cazul în care trebuie să reproduci conversația, e posibil să nu poți reda exact cum ți s-a adresat. În altă ordine de idei, când salvezi o discuție, aceea se salvează ca o cronologie cu dată și oră, acestea fiind elemente foarte importante în astfel de situații amenințătoare. Nu uita că are o importanță aparte și numărul cuvintelor jignitoare, a pozelor care chiar nu pot fi descrise cu exactitate. Salvarea celor scrise respectă realitatea”, explică psihologul Lenke Iuhoș.

4. „Schimbă-ți parola, protejează-ți contul!A te proteja este deja un pas sigur spre independență, iar autonomia personală se învață prin experiență. Află că e bine să știi ce e periculos pentru tine, prin discuții simple cu adulții din familie sau din școală. Lumea online-ului e plină de efecte care nu sunt bune pentru noi. Așa sunt și acele persoane care arată că glumesc, însă intră direct în viața noastră umilind și jignind. E ușor de facut un pas foarte sigur, să schimbi parola pentru a-ți proteja contul personal. Acest lucru ține de tine intimitatea ta. Schimbările, și în cazul parolei, reîmprospătează situația neplăcută”, este de părere specialistul.

5. „Nu îți fie rușine să ceri ajutor!Ajutorul se cere, e normal să nu știi ce să faci în situații deranjante, care pot fi dăunătoare sau chiar periculoase pentru viața ta. Orice moment de criză are clipe în care oamenii decid și acționează mai bine împreună. Acele atacuri de pe internet nu sunt niște mesaje normale, acceptate de societate, așadar să ceri ajutorul atunci când simți un abuz prin mesaje, comentarii la profil, înseamna că ești o persoană responsanbilă”, conchide psihologul Lenke Iuhoș.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Care este starea de sănătate a Regelui Charles al III-lea. Familia Regală Britanică a făcut...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Un studiu arată că vitamina D ar putea crește rezistența la cancer