Fără PERMIS sau cu aparate care MODIFICĂ tariful. RAZIE printre TAXIMETRIȘTI

Fără PERMIS sau cu aparate care MODIFICĂ tariful. RAZIE printre TAXIMETRIȘTI
Publicat: 06/01/2019, 10:08

Cele 96 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 39.000 de lei, au fost aplicate pentru abateri de la normele legale care reglementează circulația pe drumurile publice și activitatea de taximetrie.

Polițiștii au identificat sâmbătă un taximetru dotat cu aparat de taxare ce putea să modifice tariful curselor. În această situație a fost sancționat șoferul cu o amendă în valoare de 5000 lei.

În timpul controalelor autoritățile au depistat și un bărbat în vârstă de 65 de ani care făcea taximetrie fără autorizație și cu permisul de conducere suspendat. Un caz similar a fost înregistrat câteva ore mai târziu, fiind vorba de această dată de un bărbat în vârstă de 62 de ani. În ultima situație, polițiștii au mai stabilit că omul nu este la prima abatere: „Persoana în cauza avea întocmite mai multe dosare de cercetare penală pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat”.

În cazul celor doi au fost întocmite două dosare de cercetare penală pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat, se arată în comunicatul Brigăzii Rutiere.

În cadrul verificărilor au fost identificați 17 șoferi care nu dețineau autorizație de taxi valabilă, iar în cazul acestora a fost dispusă măsura complementară a suspendării dreptului de utilizare a vehiculului pentru o perioadă de 6 luni, prin reținerea certificatului și plăcuțelor de înmatriculare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Avertismentul lui Donald Tusk. „Ştiu că sună devastator, dar a început o nouă eră: era...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Explozie la rafinăria Petromidia. A fost activat Planul Roșu de Intervenție. Care este cauza incendiului
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Supermarketuri ÎNCHISE în weekend. A venit anunţul fulger: A apărut o problemă
Omenirea, speriată cu strategii pentru o nouă pandemie. Ce s-a întâmplat la Geneva
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Tatăl lui Mirel Dragomir, despre crima sângeroasă comisă de fiul său: "Nu pot să-l privesc...
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
Oamenii de știință au descoperit efectul ciudat al sarcinii asupra vârstei biologice