Județul din România distrus de DROGURI, aici se droghează și COPII de 11 ani. CANABISUL este cel mai consumat drog

Județul din România distrus de DROGURI, aici se droghează și COPII de 11 ani. CANABISUL este cel mai consumat drog
Publicat: 15/10/2018, 19:17

Subcomisarul de poliție Adela Șleam, din cadrul Centrului Antidrog Timișoara, a declarat corespondentului Mediafax, că doar în primele nouă luni din acest an, 131 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în unitățile de primiri urgențe din spitalele din județul Timiș, după ce au consumat droguri.

Județul Timiș se află în topul național al consumului de droguri, însă reprezentanții Centrului Antidrog Timișoara au precizat că acest lucru este cauzat de mai mulți factori.

„Periodic se fac studii pentru a obține date relevante cu privire la consumul de droguri. Potrivit ultimului studiu care s-a realizat de către Agenția Națională Antidrog, la nivelul județului Timiș, 11,1% dintre elevii de liceu au consumat cel puțin o dată în viață droguri ilicite. Dintre aceștia, 6,8% au consumat cel puțin o dată în ultimele 12 luni, iar 3% au consumat cel puțin o dată în ultimele 30 de zile. Trendul este ușor ascendent, dar la nivelul județului Timiș trebuie să avem în vedere mai mulți factori.

Creșterea aceasta se înregistrează în contextul în care nivelul consumului a crescut în România și în Europa. În ceea ce privește locul ocupat de România în domeniul consumului de droguri, suntem printre ultimele țări din Europa, nu ocupăm locuri fruntașe. În județul Timiș trebuie avut în vedere faptul că ne aflăm în zona de vest a țării și este un județ care este foarte tranzitat și în contextul acesta consumul este mai ridicat. De asemenea, trebuie să avem în vedere și faptul că este centru universitar și sunt tineri din mai multe județe ale țării. București este pe primul loc la consumul de droguri, Timișul este aproximativ la același nivel cu Clujul, Constanța, Brașov. Deci, județele care au cumva aceleași caracteristici, care sunt centre universitare, în care nivelul de viață este destul de ridicat”, a explicat Adela Șleam.

În ceea ce privește drogurile preferate de tinerii din județul Timiș, pe primul loc se află canabisul, fiind urmat de etnobotanice.

„Drogul cel mai consumat este canabisul, într-un procent de 11,5%, fiind urmat de noile substanțe psihoactive, 1,1%, cunoscute sub denumirea de etnobotanice. În județul Timiș, drogurile injectabile nu sunt foarte consumate. Sunt mai mulți băieți care consumă droguri, dar totuși și numărul fetelor este destul de ridicat. Vârsta medie de debut este la începutul liceului, clasa a IX-a, a-X-a, pentru că este vârsta la care ei intră în noi anturaje, este vârsta care se caracterizează prin dorința de a fi teribiliști, de a fi în centrul atenției, este o vârstă vulnerabilă. Sunt copii care încep consumul chiar și la nivelul gimnaziului, clasa a VII-a, a VIII-a”, a declarat Adela Șleam.

Pe de altă parte, medicul Mihai Gafencu, șeful Centrului Regional de Toxicologie Pediatrică din cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara, a declarat corespondentului Mediafax, că a observat o scădere a vârstei la care debutează consumul de droguri. Astfel, au ajuns de urgență la spital pentru a primi îngrijiri medicale și copii de 11 ani, în urma consumului de droguri. De multe ori, adolescenții se droghează chiar în apropierea școlilor sau în parcurile din Timișoara.

„Este evident o creștere a consumului de droguri. În zonele universitare există o creștere a consumului în rândul studenților, dar care nu ajung în spitalele de pediatrie. Revenind la pacienții noștri, ce am putut să observăm este scăderea vârstei consumului. Am avut și copii de 11 ani care au consumat droguri, maximumul este la 15, 16 și 17 ani. O a doua caracteristică este consumul în barurile din jurul școlilor și liceelor. Mai nou am avut două cazuri de liceeni care au consumat în curtea liceului. Este necesar ca barurile din jurul liceelor să fie extrem de atent căutate, supravegheate și verificate de Poliție, pentru a identifica consumatorii, dar mai ales dealerii. Piața de pe Internet este aproape imposibil de supravegheat într-o țară ca a noastră, dar locurile din jurul școlilor, dublate de parcurile cunoscute deja ca și prezente zilnic cu contingente mari de elevi care fumează, cum ar fi Parcul Botanic din Timișoara, de unde îmi vin în dese rânduri consumatori de droguri, pot fi monitorizate”, a explicat medicul Mihai Gafencu.

De asemenea, medicul timișorean a precizat că aproape 60% dintre pacienții consumatori de droguri provin din familii dezorganizate și că ajung să consume droguri mai mulți adolescenți cu nivel de inteligență peste medie.

„Aproape 60% dintre acești pacienți provin din familii dezorganizate. Nu retardatul mental sau cel cu coeficient de inteligență scăzut consumă droguri, ci copilul mediu și chiar deștept, inteligent. Asta m-ar putea face să speculez că pur și simplu nu ne ocupăm de inteligența copiilor noștri. Dacă le-am da ocazia să-și folosească inteligența în școală, în jocuri, în tabere, în activitatea de voluntariat sau chiar în rezolvarea unor situații ale vârstei, cum ar fi ajutarea unui coleg, activități casnice, jocurile inteligenței sau sportul și epuizarea fizică, care consumă din energie, atunci copilul nu ar mai avea tentativa asta. Dacă stă toată ziua singur la calculator și nu are cu cine să vorbească, sigur că la un moment dat el se va simți „plictisit”și va dori să fie ca și alții. De obicei, copiii cu tulburări de comportament și mai ales care provin din familiile dezorganizate, cu părinți plecați în străinătate și lăsați singuri și nesupravegheați, ajung la consum de droguri”, a afirmat medicul Mihai Gafencu.

Municipiul Câmpia Turzii a intrat în atenția polițiștilor și procurorilor, dar și a Avocatului Poporului, după apariția unor filmulețe cu tineri care ar fi consumat drogul K2/Zombie. În timp ce autoritățile locale susțin că problema nu mai există, în urma arestării a doi dealeri, reprezentanții instituțiilor de învățământ rămân vigilenți.

Mai multe filmulețe au surprins tineri zăcând pe scaune în zona Gării ori pe băncile din parcuri, inerți și albi la față ca niște saci cu făină sau care se mișcau de parcă tocmai și-ar fi băgat degetele în priză. Alții, care stăteau aplecați, fără reacție sau mergeau cu spatele și păreau gata să cadă, de parcă abia și-ar ține echilibrul pe o sârmă ancorată la mare înălțime. Sau unii care aveau mișcări incontrolabile, convulsive, ca și când ar da o probă pentru un film horror despre Apocalipsă.

Foto: Hepta

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Anunț pentru cei care stau la ultimul etaj din bloc. Toți proprietarii de apartamente trebuie...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
52 de ani de la Apollo 16, penultima misiune care a dus omul pe Lună....