REACȚIA COMISIEI EUROPENE, după ce Iohannis a revocat-o pe Kovesi de la șefia DNA

REACȚIA COMISIEI EUROPENE, după ce Iohannis a revocat-o pe Kovesi de la șefia DNA
Publicat: 09/07/2018, 14:38
Actualizat: 28/03/2019, 13:17

„Nu comentăm hotărârile instanțelor naționale sau punerea lor în aplicare. Așa cum știți, în mod repetat am subliniat că independența sistemul judiciar românesc și capacitatea sa de a lupta în mod eficient împotriva corupției sunt de maximă importanță. Aceasta este esența rapoartelor MCV ale Comisiei. Comisia fost clară în rapoarte MCV succesive că abilitatea Direcției Naționale Anticorupție de a-și menține palmaresul în circumstanțe pline de provocări a fost un semn important de sustenabilitate. Dacă aceste rezultate obținute în combaterea corupției ar fi pus sub semnul întrebării, Comisia ar putea fi nevoită să-și reevalueze această concluzie”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Președintele României Klaus Iohannis a emis decretul de revocare a Laurei Codruța Kovesi de la conducerea DNA, potrivit deciziei CCR. Acesta a fost publicat deja în Monitorul Oficial.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Prețul petrolului și al aurului a crescut după loviturile asupra Iranului