Cine este Stan Mustață, magistratul ridicat de DNA și acuzat de corupție judiciară. PLUS: Când și de ce s-a întâlnit judecătorul cu Victor Ponta

Cine este Stan Mustață, magistratul ridicat de DNA și acuzat de corupție judiciară. PLUS: Când și de ce s-a întâlnit judecătorul cu Victor Ponta
Publicat: 29/04/2014, 16:02
Actualizat: 29/04/2015, 18:25

Informațiile preliminare arată că Stan Mustață a făcut parte dintr-un grup organizat de corupție judiciară. Oficial, judecătorul este acuzat de luare de mită și trafic de influență. Potrivit unor surse judiciare, aceste infracțiuni au legătură cu dosarul de corupție al lui Dan Voiculescu, în care, pe fond, acesta a fost condamnat la cinci ani de închisoare, dar și cu o contestație depusă de Mihai Stoica, cel care a fost încarcerat în dosarul Transferurilor.

Judecătorul Stan Mustață este judecător la Curtea de Apel București. Din 2009 până în 2012, Stan Mustață a fost președintele secției I penală a Curții de Apel București. Potrivit ultimei declarații de avere, deține trei terenuri, trei imobile, două mașini. Spune că în calitate de judecător la CAB căștigă peste 99.000 lei anual.

Stan Mustață s-a întâlnit cu Ponta în instanță

Judecătorul Stan Mustață a intrat în atenția opiniei publice încă din 2006, când a judecat cererea de prelungire a arestării preventive a procurorilor împotriva lui Ovidiu Tender. Avocatul lui Tender era actualul premier al României, Victor Ponta.

Astfel, pe 30 iulie 2006, Curtea de Apel București a judecat recursul la prelungirea măsurii arestării preventive a lui Ovidiu Tender. Ședința de judecată a făcut obiectul unei investigații realizate de Inspecția Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii. Raportul Inspecției Judiciare, însușit de CSM în plen, dezvăluie faptul că Victor Ponta a făcut tot posibilul să „obstrucționeze” actul de justiție, nu a respectat solemnitatea ședinței și a încercat să pledeze pentru Tender, deși se afla în incompatibilitate fiind și parlamentar.

La acest episod s-a referit și Stan Mustață după audierile de la DNA de astăzi, amintind că a fost reclamat pentru că în 2006 ar fi fost în stare de ebrietate când a judecat procesul. „Nu am băut decât apă”, a declarat judecătorul făcând referire la procesul din 2006.

Citește pe larg despre acest episod aici

În 2012, judecătorul Stan Mustață a decis ca Dan Stroe, fost director în cadrul ANAF, și interlopul Octavian Grecu, zis „Butoane”, să fie cercetați în libertate. Cei doi erau suspecți într-un dosar al DIICOT în care erau acuzați de evaziune fiscală de peste 40 de milioane de euro.

În aprilie 2013, Stan Mustață a dispus eliberarea sub control judiciar a judecătoarei Antoanela Costache de la Tribunalul București. Judecătoarea Costache a fost trimisă în judecată de DNA alături de Viorica Dinu, cea care a judecat inițial dosarul lui Dan Voiculescu. Antoanela Costache nu a mai fost eliberată deorece decizia lui Stan Mustață nu a mai fost confirmată de Curtea Supremă. Judecătoarea Costache era acuzată că a luat mită pentru a da sentințe favorabile în dosarele penale. ” Moralitatea și legăturile strânse cu familia o vor ajuta să revină la viața normală!”, a scris judecătorul în motivarea deciziei.

În 2012, președintele Traian Băsescu a declarat că s-a întâlnit la un moment dat cu doi judecători la o cafea. Presa a speculat că unul dintre cei doi judecători ar fi fost Stan Mustață. La solicitarea Gândul de a face o clarificare în acest sens, purtătorul de cuvânt al Președinției, Bogdan Oprea a precizat că „președintele României, domnul Traian Băsescu, nu a vorbit niciodată cu domnul judecător Stan Mustață”. Judecătorul Stan Mustață a declarat și el că nu s-a întâlnit cu președintele Băsescu.

Numele lui Stan Mustață a fost menționat și în dosarul judecătoarei Veronica Cîrstoiu de la Curtea de Apel București. Veronica Cîrstoiu a fost și ea acuzată de DNA de corupție, mai precis că a luat mită pentru a da sentințe favorabile în dosarele penale.

Una dintre infracțiunile de care este acuzată Cîrstoiu este aceea privind anularea condamnării lui Dinel Staicu la 7 ani de înschisoare. În acest context, procurorii au reținut în dosarul lui Cîrstoiu o serie de stenograme în care denunțătorul din dosar, Răducan Ileana, îi spune că există posibilitatea ca dosarul său să ajungă la Stan Mustață ceea ce era un lucru bun. Citește mai jos fragmentul relevant din rechizitoriul DNA:

  • Potrivit acuzațiilor penale formulate în prezenta cauză s-a stabilit că, la începutul lunii iulie 2013, DASCĂLU ADRIANA a pretins, prin intermediul denunțătoarei RĂDUCAN ILEANA ALINA, suma de 150.000 euro de la STAICU DINEL, prevalându-se de influența pe care a susținut că o au judecătorii MUSTAȚĂ STAN, CÎRSTOIU VERONICA și URSULESCU ELENA, de la Curtea de Apel București, pentru fraudarea sistemului informatic ECRIS, în vederea „dirijării” la un complet favorabil a dosarului de urmărire penală nr. 388/P/2012 al Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a corupției, în momentul sesizării instanței anterior menționate pentru judecarea fondului respectivei cauze, precum și în scopul facilitării pronunțării unei hotărâri favorabile inculpaților STAICU MARIAN și RĂDUCAN ILEANA ALINA.

[…]

  • Totodată, RĂDUCAN ILEANA ALINA a relatat că, în aceleași împrejurări, învinuita DASCĂLU ADRIANA i-a explicat (folosindu-se, alternativ, de vorbire și scrierea pe aceeași coală de hârtie) că se impunea ca STAICU DINEL să se țină de cuvânt și să remită diferența de 300.000 euro (din cei 1.500.000 euro promiși pentru facilitarea obținerii prin corupție judiciară a hotărârii de admitere a contestației în anulare) pentru exercitarea unor noi acte de corupere a judecătorilor CÎRSTOIU VERONICA, MUSTAȚĂ STAN și URSULESCU ELENA, în vederea „dirijării” dosarului nr. 388/P/2012 la un complet potrivit.

{….}

  • În ziua de 02.07.2013, RĂDUCAN ILEANA ALINA i-a relatat (proces-verbal de redare, filele 132-191, volumul 6) inculpatului STAICU DINEL faptul că în dosarul nr. 388/P/2012 a fost audiat, ca martor, judecătorul CÎRSTOIU VERONICA, precum și că DASCĂLU ADRIANA i-a solicitat să îi comunice susnumitului că a convenit deja cu același magistrat să faciliteze repartizarea cauzei anterior menționate, în momentul sesizării instanței pentru judecarea fondului, la un complet favorabil. În acest sens, RĂDUCAN ILEANA ALINA a afirmat „… a vorbit (n.n. referire la DASCĂLU ADRIANA) cu asta (n.n. cu CÎRSTOIU VERONICA)… că poate să-l bage ea la… dosaru”, când ajunge la Secția a II-a, că dacă pică pe a I-a, suntem sparți… dosaru” nostru, trei sute optzeci și opt-u”… Și ca… Vorbele sunt deja făcute cu MUSTAȚĂ… MUSTAȚĂ e cel care i-a admis cererea de eliberare a lu” COSTACHE…”. Martora denunțătoarea RĂDUCAN ILEANA ALINA i-a specificat și „că-s prieteni buni de tot și cică e …[neinteligibil]… Nu! Poate d-aia n-au… le e frică să se ia de el, că MUSTAȚĂ le-a sprijinit pe ele și când au dat contestația noastră în anulare… El era atunci șefu” secției penale, MUSTAȚĂ… Și-acuma a pus-o în locu” lu” MUSTAȚĂ pe URSULEASCA, de la Curte. Și aia face ce spune MUSTAȚĂ! Și îmi zise (n.n. referire la DASCĂLU ADRIANA) să vorbesc cu dumneavoastră… Â«Domn”e, putem să-l direcționăm (n.n. repartizarea dosarului nr. 388/P/2012) către Secția a II-a… VERONICA (n.n. CÎRSTOIU VERONICA) deja a făcut vorbele cu MUSTAȚĂ și cu URSULEASCA… și ca să stați liniștiți, că nu e niciun fel de problemă! Dar doar să știi, dacă sunteți de acord sau… dacă e de acord sau nu e de acord»…”.

SURSA: Rechizitoriul dosarului în care Veronica Cîrstoiu este acuzată de corupție.

Stan Mustață a fost învestit să judece și o contestație în anulare formulată de către Mihai Stoica după condamnarea la închisoare în dosarul Tranferurilor. Surse judiciare au declarat pentru gândul că una din infracțiuni este în legătură cu acest dosar.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Gruparea Hamas ia în calcul depunerea armelor. Care este condiţia pentru ca acest lucru să...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
"Atunci o bag pe nevastă-mea la înaintare". Ce nu le poate refuza niciodată Alex Velea...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine