Cazul fetiței de doar 3 ani care a murit din cauza bacteriei E.coli: Bacteria a fost găsită în probele de alimente și apă de la domiciliu

Cazul fetiței de doar 3 ani care a murit din cauza bacteriei E.coli: Bacteria a fost găsită în probele de alimente și apă de la domiciliu
Publicat: 14/05/2019, 15:29

Reprezentanții DSP Iași au declarat, marți, corespondentului Mediafax că un rând de probe a fost trimis și la Institutul „Cantacuzino” București, unde s-a făcut un test molecular, care, la fel, a indicat prezența E.Coli.

„Rezultatele anchetei epidemiologice, declanșate de DSP Iași în 2 mai, în cazul fetiței care a decedat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii > Iași arată că, pe baza probelor recoltate de la domiciliu și în urma investigațiilor de laborator, s-a evidențiat prezența bacteriilor coliforme și E.coli în probe de sanitație, alimente și apa din fântână. De asemenea, au fost trimise probe de materii fecale și la Institutul > București, unde s-a făcut un test molecular, care, la fel, a indicat prezența E.coli”, au spus sursele citate.

O fetiță în vârstă de trei ani a murit în noaptea de 3 spre 4 mai la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași, unde fusese internată cu sindrom hemolitic uremic, cauzat de bacteria E. Coli.

Directorul DSP Iași, Liviu Stafie, declarase atunci corespondentului Mediafax că o echipă de epidemiologi a recoltat probe de apă și alimente de la familia fetiței, care locuiește într-un sat din județul Iași.

„O fetiță de trei ani, care era internată de câteva zile pe Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii >, a decedat în noaptea de vineri spre sâmbătă, fiind confirmat sindromul hemolitic uremic cauzat de infectarea cu bacteria E. coli. DSP Iași a declanșat o anchetă în acest caz pentru a se stabili modul în care a contactat bacteria. Am trimis acasă la familia fetiței o echipă de epidemiologi care a recoltat probe de alimente, de apă. Este vorba despre o familie de șase persoane, părinții și patru copii, care nu prezentau probleme de sănătate. În gospodărie aveau și fântână cu apă, iar membrii familiei au spus că nu consumau decât apă îmbuteliată, vom vedea. Am trimis probe și la Institutul Cantacuzino din București”, a spus Stafie.

O fetiță de trei ani din comuna Ceplenița, a fost internată la sfârșitul lunii aprilie la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Iași, după care a fost transferată la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” fiind confirmat diagnosticul de sindrom hemolitic uremic, cauzat de bacteria E.Coli.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Inter Milano a sărbătorit titlul “Made in Romania”. Imaginile cu fotbaliștii care dansează pe piesa...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului