Cazanciuc, despre cazul Bodog: Am solicitat 14 zile pentru audiere și studierea dosarului

Cazanciuc, despre cazul Bodog: Am solicitat 14 zile pentru audiere și studierea dosarului
Publicat: 15/07/2019, 12:57

„Săptămâna trecută am primit o solicitare de la Biroul Permanent pentru un raport intermediar în legătură cu solicitarea Parchetului privindu-l pe domn senator Bodog (…) Am solicitat 14 zile Biroului Permanent al Senatului în care să facem această procedură internă (n.r.: studierea dosarului și audierea lui Florian Bodog). Acest termen va curge de la data la care Biroul Permanent se va reuni. Am stabilit ca în prima ședință de după Biroul Permanent să fie invitat domnul Bodog pentru a se apăra”, a declarat Robert Cazanciuc, președintele Comisiei Juridice din Senat.

Pe 4 iulie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a solicitat Senatului să formuleze cererea de urmărire penală față de fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog, în prezent senator PSD.

Cererea a fost făcută cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și fals intelectual, în formă continuată, în exercițiul funcției de membru al Guvernului României în perioada ianuarie 2017 – ianuarie 2018, a anunțat Ministerul Public.

Totodată, DNA a anunțat că desfășoară o investigație care vizează suspiciuni de săvârșire a unor fapte asimilate infracțiunilor de corupție privind împrejurarea că un membru al guvernului a făcut demersuri pentru ca o persoană angajată în funcția de consilier personal să își încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni, fără să se fi prezentat la serviciu și fără să fi prestat activitățile la care era obligată prin contractul individual de muncă și fișa postului.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Este INTERZIS pentru proprietarii de apartamente. Anunț pentru cei care nu stau la adresa din...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații