Caz revoltător. Un medic returnează șpaga primită de la o pacientă: Vă dau banii. Cât mi-ați dat? – VIDEO

Caz revoltător. Un medic returnează șpaga primită de la o pacientă: Vă dau banii. Cât mi-ați dat? - VIDEO
Publicat: 06/06/2019, 12:09

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Orășenesc Făget, din județul Timiș, Maria Elena Stamurean, a declarat, joi, corespondentului Mediafax, că a fost demarată o anchetă internă, după ce în spațiul public a apărut o filmare în care o pacientă operată de un medic își cere banii înapoi.

„A fost demarată o procedură, o anchetă internă. Au fost demarate procedurile prealabile în scopul aflării adevărului și s-a solicitat și medicului în cauză a-și expune punctul de vedere, urmând ca comisia de cercetare disciplinară prealabilă să se întrunească și să analizeze toate aspectele problemei. În funcție de cele verificate și confirmate, se vor lua măsurile legale care se impun”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Spitalului Orășesc Făget.

În filmarea realizată de pacientă se vede cum aceasta, împreună cu fiica sa, îi solicită medicului, angajat pe Secția de Chirurgie, să-i restituie cei 100 de euro primiți pentru realizarea unei operații de varice. Pacienta este nemulțumită de faptul că starea de sănătate i s-a agravat. Potrivit unor surse medicale, intervenția chirurgicală a fost efectuată în urmă cu aproximativ o lună.

„Trebuie să mă operez din nou la Timișoara, trebuie să mă deschidă din nou și să mă curețe și am venit la dumneavoastră cu un scop. Am venit să ne primim banii înapoi”, îi spune pacienta medicului.

„Vă dau banii. Cât mi-ați dat? 100 de euro. Să dea Dumnezeu să fie ok pe unde vă duceți, să iasă bine, îmi pare foarte rău că s-a întâmplat incidentul ăsta, e o complicație. Sigur că din când în când se întâmplă”, le spune medicul celor două femei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Am fost la ambasada Rusiei să văd „Provocarea”, filmul interzis în România. S-a stricat ceva...
Ce salariu primește un angajat la 'împinge tava' în Mamaia, acum, în 2024. Are o...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Mișcarea strategică a lui Putin în Marea Neagră. Fotografii din satelit arată unde și-au mutat...
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna...
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă...
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă...
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Ce a făcut Mădălin Paul Păduran cu câteva ore înainte de accident! Dezvăluirile făcute de...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să...
Schimbare uriașă în ROMÂNIA. Anunț de la Guvern azi, 20 APRILIE: Am decis foarte clar
Pozele devin filme cu un singur click. Vestea momentului de la Microsoft
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
"Dumnezeu s-o ierte!" De ce a murit, de fapt, Naomi! Acum s-a aflat!
Gabriela Cristea, despre sacrificiile prin care a trecut pentru a ajunge un antreprenor de succes:...
"A scos o canistră şi a turnat pe el". Cine este bărbatul care și-a dat...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Modul ciudat prin care tardigradele supraviețuiesc radiațiilor