Bărbatul acuzat că a împușcat mortal un polițist, externat din spital și dus la penitenciar

Bărbatul acuzat că a împușcat mortal un polițist, externat din spital și dus la penitenciar
Publicat: 06/06/2019, 11:20

Marcel Ionel Lepa a fost externat, joi dimineață, din cadrul Spitalului Municipal Timișoara, unde a fost internat în urmă cu două zile, imediat după ce forțele de ordine l-au prins într-o casă din localitatea timișeană Remetea Mare.

Medicii l-au operat și i-au scos cele două gloanțe pe care le avea în corp, care l-au lovit în timpul acțiunii eșuate de prinderea a sa de duminică, în timpul căreia a împușcat mortal un polițist.

Reprezentanții Spitalului Municipal Timișoara au decis că starea de sănătate a bărbatului este mai bună, astfel că s-a putut face transferul către Penitenciarul „Popa Șapcă” din oraș, joi dimineața, sub escorta polițiștilor de la trupele speciale.

„Starea este bună, nu a făcut febră, în continuare va primi tratament antibiotic și va fi pansat”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, medicul Olimpia Oprea, directorul Spitalului Municipal Timișoara.

Tot joi, la ora 14.00, polițistul ucis va fi înmormântat la cimitirul din orașul Recaș, fiind așteptat să participe și șeful Poliției Române, Ioan Buda.

Marcel Ionel Lepa este cercetat pentru trei infracțiuni: ultraj (în varianta omorului calificat comis asupra unui polițist aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu), nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept, toate aflându-se în concurs real și în stare de recidivă postcondamnatorie.

Un polițist în vârstă de 43 ani, de la Postul de Poliție Recaș, a fost împușcat mortal, în misiune, de Marcel Ionel Lepa, de 47 de ani, din orașul Lugoj, care era dat în urmărire internațională pentru tâlhărie.

Conform oamenilor legii, polițiștii din cadrul IPJ Timiș se aflau în căutarea bărbatului dat în urmărire internațională. Aceștia l-au depistat pe suspect într-o casă din localitatea Izvin. Polițiștii, unii îmbrăcați în civil, au înconjurat imobilul, iar suspectul a sărit pe un geam, moment în care a dat față în față cu polițistul pe care l-a împușcat. Acesta ar fi fost atins de două gloanțe în zona pieptului și a gâtului, iar echipajul medical sosit la fața locului a încercat manevre de resuscitare, însă fără succes. Ulterior, ceilalți colegi ai polițistului au pornit în căutarea suspectului, iar bărbatul a intrat într-o curte din localitate, de unde a încercat să fure o mașină. Nu a reușit, pentru că un polițist l-a ajuns din urmă și a tras mai multe focuri de armă asupra suspectului, reușind să-l rănească în zona umărului. Bărbatul însă a fugit.

Marcel Ionel Lepa a fost prins marți dimineața de către oamenii legii.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Gruparea Hamas ia în calcul depunerea armelor. Care este condiţia pentru ca acest lucru să...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
EXCLUSIV! Kamara se lansează în afaceri. Din ce vrea să facă bani artistul: ”Este inspirat...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine