Bărbat reținut în Harghita, după ce a atacat cu toporul un polițist

Bărbat reținut în Harghita, după ce a atacat cu toporul un polițist
Publicat: 06/06/2019, 12:23

Polițiștii din orașul Vlăhița, județul Harghita, au reținut, miercuri, un bărbat în vârstă de 32 de ani care a atacat un polițist cu un topor și apoi a încercat să fugă în pădure, însă a fost prins și imobilizat.

„La data de 05.06.2019, în jurul orei 10.00, un agent de poliție din cadrul Poliției Orașului Vlăhița, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza de competență, a fost atacat cu un topor de un bărbat de 32 de ani, din comuna Căpâlnița, pe fondul unei atitudini agresive mai vechi a celui în cauză. Polițistul s-a eschivat în fața loviturii de topor, aceasta oprindu-se în poarta de acces a unui imobil, apoi l-a îndepărtat pe agresor și a evitat folosirea armamentului din dotare, întrucât în imediata apropiere se aflau mai multe persoane, inclusiv copii”, a declarat Gheorghe Filip, purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita.

După acest incident, bărbatul s-a îndreptat, cu o căruță, către o zonă împădurită. La fața locului s-a deplasat imediat o echipă operativă de la IPJ Harghita, care a început căutarea agresorului.

Bărbatul a fost găsit la liziera unei păduri, unde a fost imobilizat și deposedat de toporul pe care îl avea asupra sa, iar apoi a fost condus la sediul Poliției, pentru continuarea cercetărilor.

„Inițial, cazul a fost preluat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc, iar după stabilirea încadrării juridice în ultraj cu referire la infracțiunea de tentativă la omor calificat, dosarul a fost declinat Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita. În urma activităților de urmărire penală efectuate, procurorul de caz a dispus reținerea pe o perioadă de 24 ore a inculpatului”, a spus reprezentantul IPJ Harghita.

Bărbatul va fi prezentat, joi, instanței cu propunere de arestare preventivă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Marilu Dobrescu și Iustin s-au despărțit! Motivul terifiant din spatele separării: „Am început să am...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Obligație fără excepții pentru PROPRIETARII de locuințe din România. Ai doar 30 zile să rezolvi
Serviciul militar obligatoriu în România. Ce tactică adoptă țara noastră
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului