Bine ați venit în județul lui PORTOCALĂ! Banner imens, amplasat pe o pasarelă pe DN1

Bine ați venit în județul lui PORTOCALĂ! Banner imens, amplasat pe o pasarelă pe DN1
Publicat: 18/01/2019, 11:23

Banner-ul cu mesajul „Bine ați venit în județul lui Portocală (fostul procuror Mircea Negulescu – n.r.)! Aici se fabricau zeci de dosare cu probe false”a fost amplasat pe pasajul pietonal din localitatea Bărcănești, fără a exista autorizație.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat că nu se știe când și cine a montat acest banner, dar se fac verificări.

„S-au luat măsuri pentru înlăturarea banner-ului și se fac verificări pentru identificarea persoanei care l-a pus și luării măsurilor care se impun”, a spus Brezeanu.

Cel care a amplasat banner-ul riscă doar o amendă, fapta fiind o contravenție.

Procurorul Mircea Negulescu, de la DNA Ploiești, este cunoscut și drept procurorul „Portocală”, în prezent suspendat din magistratură. Acesta este vizat într-un dosar penal aflat pe rolul Secției de anchetare a magistraților din cadrul Parchetului General, cercetările vizând constituire de grup infracțional organizat. În dosar e vizat și fostul șef DNA Ploiești, Lucian Onea.

Adina Florea, procurorul care instrumentează cauza, a cerut CSM arestarea celor doi, însă Secția pentru procurori a respins-o.

Replici ca la ușa cortului. „A paradit-o sau nu Portocală?”

Corneliu Bichineț, deputat PMP, i-a cerut, în februarie 2018, de la tribuna Parlamentului, deputatei Andreea Cosma să spună ce fel de relație a avut cu procurorul Mircea Negulescu, exprimarea sa iscând o serie de critici în sala de plen.

„Este colega noastră aici de la PSD, care a devenit vedetă națională, Cosma? Eset cumva aici? Vreau să știu până la urmă – am o nedumerire, nu masculină, nu de ordin freudian, până la urmă, acel păcătos, Portocală, care s-a dovedit și a fi un barbat foarte prost, a paradit-o sau nu a paradit-o?”, a declarat Corneliu Bichineț, deputat PMP, la tribuna Parlamentului.

Mai mulți aleși au luat apoi cuvântul și au criticat declarațiile parlamentarului PMP. Printre cei care s-au arătat nemulțumiți de cuvintele sale fiind inclusiv aleși ai opoziției.

„Eu sunt capabil să-mi prezint scuze ori de câte ori greșesc. Domnule, să nu aveți cu toții televizor, să nu fi aflat că Portocală Negulescu folosea, și eu am citat, că singura lui bucurie în lumea aceasta este paraditul la cetățeni? Dar dacă s-a înțeles altfel, îmi prezint scuze domnișoarelor, doamnelor și domnilor. Atât am avut să vă spun”, a revenit Bichineț.

Andreea Cosma și fratele ei, Vlad, au făcut mai multe dezvăluiri, în ultima perioadă, privind activitatea unor procurori din cadrul DNA Ploiești. Vlad Cosma a prezentat mai multe înregistrări pe care le-a realizat încă din 2015 în sediul DNA Ploiești, acuzând patru procurori, printre care Lucian Onea și Mircea Negulescu, de falsificare de probe. Fostul deputat a depus și o plângere penală împotriva magistraților. El a fost citat, marți, pentru a își susține plângerea însă nu s-a prezentat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară s-a dus în Dubai ca să mediteze copiii miliardarilor. Un băiat i-a făcut...
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat...
FOTO. Imagini incendiare cu Cristina ICH! S-a răzbunat pe Piți jr. și s-a pozat într-un...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Misterul unei crime a fost elucidat după 56 de ani. Cum s-a dat de gol...
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24...
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe...
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui...
ADEVĂRUL despre moartea lui Corduneanu! Lovitură năucitoare: Ajunsese să...
Vlad Pascu rămâne în arest! Decizia luată de Tribunalul Constanța
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Sutienele sunt o necesitate de bază care ar trebui să fie scutite de TVA, spun...
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Ce au plănuit RUŞII în România. Planul secret al lui Putin, dat în vileag la...
Gmail introduce o nouă funcție. Ce se schimbă la adresele de email
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13...
ADEVĂRUL despre uciderea Mirelei! Acum s-a aflat chinul la care a fost supusă
Patrick nu crede în atracția lui Robi față de Julia! Ce au spus Virginia și...
"Mie nu îmi place să ling, după ce am scuipat o dată". Gheorghe Turda, despre...
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
Un joc video popular din anii ’80 a inspirat o invenție surprinzătoare