Băile Imperiale Neptun, din stațiunea Băile Herculane, ar putea fi salvate. O echipă de studenti a lansat o campanie de strângere de fonduri – FOTO

Băile Imperiale Neptun, din stațiunea Băile Herculane, ar putea fi salvate. O echipă de studenti a lansat o campanie de strângere de fonduri - FOTO
Publicat: 21/04/2019, 14:33

După mobilizarea uriașă pentru restaurarea Catedralei Notre-Dame din Paris, o echipă de studenți la arhitectură din Timișoara au lansat o campanie de strângere de fonduri pentru salvarea uneia dintre cele mai importante clădiri de patrimoniu din stațiunea Băile Herculane, din județul Caraș-Severin. Este vorba de imobilul care a găzduit Băile Imperiale Neptun, unde o parte din acoperiș s-a prăbușit în această iarnă.

Oamenii sunt încurajați să doneze fonduri în conturile Asociației Locus, un ONG realizat de studenții timișoreni, care au inițiat proiectul „Herculane Project”. În total, este nevoie de o sumă de aproximativ 100.000 de euro pentru punerea în siguranță a clădirii Băile Neptun. În ultimele zile, în urma mobilizării de pe Facebook, s-au adunat aproape 5.000 de euro.

„Am strâns aproximativ 4.500 de euro în trei zile, de când am început campania. Noi, după ce am văzut ce s-a întâmplat la Catedrala Notre-Dame, am primit foarte multe mesaje de la cei care ne urmăresc, oameni care ne etichetau și spuneau că acum este timpul. Oamenii spuneau că și este aici un proiect, donați. Și am zis să «profităm» cumva și să facem această campanie acum, cât oamenii au interes și față de ce se întâmplă la noi în țară vizavi de patrimoniu. A fost o conjunctură și am fost cumva împinși și de cei care ne urmăresc văzând că există această dorință și interes de a face ceva și de a se implica”, a declarat, duminică, corespondentului MEDIAFAX, Oana Chirilă, din partea Asociației Locus.

Oana Chirilă a mai precizat că, în cadrul „Herculane Project”, Asociația Locus a dezvoltat un proiect tehnic, după ce au fost analizate toate cele 62 de încăperi ale Băilor Neptun.

„Dincolo de sentimente, am muncit o echipă de tineri, Asociația Locus, ca să dezvoltăm un proiect tehnic și să îl avizăm – am cercetat toate cele 62 de încăperi singulare pe trei straturi, am scanat fațada principală și accesul principal cu ajutorul a două firme, am mapat degradări, având un cumul de 265 de planșe de degradări, am făcut releveele exacte ale casei, și am documentat detaliile și ornamentele. Și totuși… o parte din casă s-a prăbușit în februarie. Acum, acel sector al casei este atât de degradat încât numărăm zilele până la prăbușirea totală a acestuia. Singurul obstacol pe care îl avem sunt lipsa fondurilor – banii de la primărie sunt insuficienți, iar acolo unde există promisiuni din partea unor instituții ale statului… nu avem certitudinea că ele vor fi onorate”, a afirmat Oana Chirilă.

Clădirea Băile Neptun a fost construită între anii 1883 și 1886 de către Alpar Ignat, la comanda împăratului austriac Franz Josef, și a servit ca o baie termală și sulfuroasă, cu o gamă largă de tratamente oferite. Clădirea face parte dintr-un ansamblu de arhitecturi mai mare denumit Ansamblul Casino, format din Băile Neptun, Cazinoul și două hoteluri, Traian și Decebal. În prezent, Băile Neptun se află într-o stare avansată de degradare.

Suma de 100.000 de euro pe care studenții din Timișoara doresc să o adune este necesară pentru aducerea clădirii de patrimoniu într-un stadiu de conservare. Pentru reabilitarea totală a Băilor Neptun, investiția se ridică la câteva milioane de euro.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Carmen Harra, previziuni pentru anul 2024. Cine va câștiga alegerile prezidențiale din România: ,,Poate să...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”