Avocatul lui Dincă: Ce a spus s-a dovedit adevărat. Sigur că orice inculpat poate minți

Avocatul lui Dincă: Ce a spus s-a dovedit adevărat. Sigur că orice inculpat poate minți
Publicat: 07/08/2019, 13:04

„Nu conduce ancheta, dar în condițiile în care este singurul care știe unde se află ceea ce a pus într-un loc anume, e normal să ii conducă pe anchetatori. Nu au cum anchetatorii să îi conducă pe el.
Este un aspect care trebuie lămurit. Ceea ce a spus el s-a dovedit a fi adevărat. Nu avem unde să știm că i-a trimis pe piste greșite. El a colaborat cu organul judiciar și s-au găsit niște probe. Asta arată un ajutor efectiv dat”, a declarat avocatul lui Gheorghe Dincă, Claudiu Lascoschi, la Antena3.

Apărătorul principalului suspect al crimelor din Caracal arată că Dincă are o atitudine cooperantă cu anchetatorii, chiar dacă unii au dubii în privința informațiilor pe care le furnizează.

„Că poate a mai și mințit, sigur că orice inculpat, chiar și în caz de furt și nu numai în caz de omor – se mai minte, nu e un caz unic când un inculpat minte. Se poate să nu spună adevărul 100%”, a spus acesta.

Lascoschi mai arată că suspectul s-a plâns, în cursul anchetei, că este obosit.

„El era obosit de atunci, este foarte obositor acolo. Sunt niște condiții foarte grele acolo pentru toată lumea – și pentru polițiștii, și pentru inculpat, și pentru avocat. Primește apă, dar se încălzește și este o problemă. Nu au frigider acolo și se bea apă caldă, cum am băut și eu. Sper să își facă ceaiuri. Ceai se poate bea, apă nu se mai poate bea la un moment dat. (…) Nu am avut discuții lungi, am discutat foarte puțin. Nu e un tip vorbăreț. Mai mult când voia el să vorbească cu mine, atunci vorbea. Așa s-a derulat situația. S-a plâns că e obosit. Era obosit de atunci”, a mai spus avocatul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă,...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Gestul controversat făcut de judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu în fața jurnaliștilor. Ancuța Ioana...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
NOILE REGULI pentru șoferi. Au fost adoptate astăzi, 24 APRILIE
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom