Armata a pierdut un TAB pe fundul Dunării, într-un exercițiu NATO. Ca să-l scoată, trebuie să intervină civilii

Armata a pierdut un TAB pe fundul Dunării, într-un exercițiu NATO. Ca să-l scoată, trebuie să intervină civilii
Publicat: 19/07/2017, 15:24
Actualizat: 25/03/2019, 20:02

MApN a confirmat informația că un TAB nu a mai putut fi scos de pe fundul Dunării, în urma unei simulări a unui accident care presupunea tocmai un astfel de incident, că vehiculul lua apă și militarii trebuiau să fie salvați. Incidentul a avut loc sâmbăta trecută, pe 15 iulie, în cadrul exercițiului Argedava Saber 17, parte a Saber Guardian 2017, cel mai mare exercițiu desfășurat de NATO anul acesta.

Operațiunea a avut loc pe malul drept al brațului Borcea, în zona localității Bordușani, cu un amfibiu blindat de tip TAB-77, conform MApN, militarii aflați la bord raportând că apa pătrunde în transportor.

„Evenimentul face parte din gama de situații tactice luate în calcul de planificatorii exercițiului. Echipajul transportorului și forțele de sprijin special destinate pentru această situație au pus în aplicare procedurile de salvare și evacuare a personalului, care au funcționat conform standardelor și baremelor stabilite. Niciun militar nu a fost rănit pe timpul acestor operațiuni”, arată MApN.

Lucrurile nu au mai funcționat la fel de bine însă când a venit vremea ca TAB-ul să fie scos din apă.

„Evacuarea transportorului amfibiu blindat TAB-77 nu a fost posibilă pe loc, cu echipamentele standard din dotarea unității, ca urmare a caracteristicilor cursului de apă din zona respectivă. Operațiunea de scoatere a mijlocului tactic scufundat va fi realizată ulterior, cu ajutorul unor utilaje furnizate de un operator specializat civil, în cooperare cu structuri din M.Ap.N”, arată Armata.

MApN mai arată că navigația pe Dunăre nu a fost afectată și că locul unde s-a scufundat TAB-ul a fost semnalizat conform procedurilor, iar căpitănia portului Fetești a fost informată.

Inițial, surse militare au precizat pentru Mediafax că simularea scufundării unui TAB, în cadrul exercițiului Saber Guardian, s-a desfășurat conform planului, militarii au fost scoși cu toții din apă, însă când a trebuit să fie scos la suprafață și TAB-ul, curenții au fost prea puternici și nu au mai permis finalizarea exercițiului, astfel că acesta a rămas pe fundul apei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale,...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Mama Andreei Morega, studenta ucisă la Timișoara, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Protejarea demnităţii lui David a lui Michelangelo: O luptă pentru libertatea de exprimare
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
CARNEA DE PUI din magazine. Anunțul venit de la cel mai înalt nivel: Să fie...
Scandalul puilor vopsiți. Ce ascund autoritățile
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Topirea calotelor glaciare modifică forma Pământului și îi accelerează rotația