Au furat CUPRU în valoare de DOUĂ MILIOANE de euro. Trei bărbați, REȚINUȚI

Au furat CUPRU în valoare de DOUĂ MILIOANE de euro. Trei bărbați, REȚINUȚI
Publicat: 22/11/2018, 15:06

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au identificat trei bărbați, care sunt bănuiți de furtul a 414 tone de cupru, în valoare de două milioane de euro, de pe raza localității Curtici, în luna septembrie a acestui an. Prejudiciul a fost recuperat de polițiști la scurt timp după furt, potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Arad,

Unul dintre bărbați, în vârstă de 34 de ani, din Arad, ar fi luat decizia de a sustrage cuprul aflat în posesia unei societăți comerciale, prin crearea unei aparențe de legalitate.

Astfel, la data de 21 septembrie, acesta ar fi trimis un email fals, în vederea achiziției de cupru. Pentru efectuarea transportului, au fost asigurate trei autotrenuri și remorci. Bărbatul a fost ajutat de încă doi indivizi, unul de 34 de ani, din Sântana, și altul de 28 de ani, din Timișoara.

Împreună, cei trei s-ar fi deplasat succesiv la sediul societății comerciale prejudiciate, unde ar fiîncărcatîn autotrenuri cele 414 tone cupru. „Marfa” a fost transportată inițial la un depozit din localitatea Curtici, județul Arad, iarulterior, în localitățile Becicherecu Mic și Lovrin (județul Timiș), de unde urma să fie comrcializată.

Bărbații din Timișoara și Sântana au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă, iar cel din Arad este deja arestat într-o altă cauză.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, uz de fals, instigare la uz de fals, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, instigare la conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, tractarea unei remorci cu număr fals de înmatriculare, instigare la tractarea unei remorci cu număr fals de înmatriculare, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.

Foto: Hepta

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York