Apel fals | Un adolescent a sunat la 112 anunțând, din răzbunare, că mama lui a fost înjunghiată

Apel fals | Un adolescent a sunat la 112 anunțând, din răzbunare, că mama lui a fost înjunghiată
Publicat: 09/08/2019, 14:03

Băiatul i-a anunțat pe polițiștii din Reghin, prin numărul de urgență 112, că mama sa, în timp ce se afla în locuința situată în cartierul Unirii din oraș, a fost înjunghiată de mai multe ori de către tatăl său, după care acesta ar fi fugit.

Polițiștii au constatat, la fața locului, că faptele sesizate nu sunt reale și că în imobilul respectiv locuia o familie care are o fată și care nu a făcut apelul la 112.

Ulterior, polițiștii l-au găsit pe băiat, iar acesta a recunoscut că a făcut apelul pentru a se răzbuna pe părinții fetei.

„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat minorul ce a efectuat apelul fals, acesta având 15 ani și fiind din municipiul Reghin. Minorul și-a motivat gestul spunând că era supărat pe părinții fetei deoarece nu îi permiteau să aibă o relație de prietenie cu aceasta. Polițiștii au luat măsurile legale față de minor”, a declarat Emanuela Rugină, purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă,...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune...
Ce s-a întâmplat cu relația dintre Nikki Exotika, femeia trans din America, și Igor din...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Compania coreeană Hanwha vrea să înfiinţeze în România un hub industrial pentru Europa
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Ungurii umilesc România. Pregătesc marea lovitură: Putem scrie istorie
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
Cristina Cioran victorie în fața lui Alex Drobrescu. Ce a decis instanța
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Substanțele toxice din microplastice pot fi absorbite prin piele, arată un studiu