no author
Mihaela Gidei
12623 vizualizări 5 dec 2018

Potrivit Rise Project, tatăl Ramonei Mănescu, Mihai Bolboceanu (fost tehnician din marina militară), ar fi ”om de paie”, adică un „personaj obscur, pierdut într-un ocean de anonimitate, împins în faţă pentru a-i ascunde pe adevăraţii beneficiari ai marilor tunuri financiare”.

”Era unul dintre membrii acelei caste ascunse, de la vârful societăţii, pe care lumea o intuieşte, fără să o poată vedea, a îmbogăţiţilor peste noapte.(...) Într-un singur an, 2009, îşi cumpărase trei apartamente de lux! Două pe malul mării, lângă panglica de nisip a plajei din Constanţa, iar unul la munte, faţă în faţă cu linia de sosire a pârtiei din Predeal. Plătise pentru ele circa 870.000 de euro”, arată investigaţia celor de la Rise Project.

Tatăl lui Mănescu şi-a permis să cumpere imobilele deoarece ”plonjase în paradisul de afaceri al mafiei retrocedărilor”, el fiind împins în faţă, scrie Rise Project.

”Fusese folosit de fiica sa, europarlamentarul Ramona Mănescu şi de ginere, Rareş Mănescu, în operaţiunea de preluare, contra unor sume derizorii de bani, a mai multor drepturi succesorale referitoare la nişte terenuri foarte întinse din Bucureşti. Erau drepturile succesorale ale unor familii care pretindeau că fuseseră expropriate în epoca totalitară şi care nu reuşiseră să îşi recupereze pământurile de la stat. Imediat însă după ce „Mişu” Bolboceanu preluase drepturile lor, terenurile - neretrocedate ani la rând, la cererea unor oameni simpli - fuseseră restituite. Câteva săptămâni sau luni mai târziu, în plin boom imobiliar, Bolboceanu le vânduse pe piaţa liberă, cu un profit de 3,7 milioane de euro”, mai spun jurnaliştii de la Rise Project.

Ramona Mănescu a fost europarlamentar PNL până în anul 2017.

 

Citește și: