Alica a pătruns prin GEAM, în compartiment. FOC DE ARMĂ tras asupra unui TREN de PERSOANE

Alica a pătruns prin GEAM, în compartiment. FOC DE ARMĂ tras asupra unui TREN de PERSOANE
Publicat: 30/08/2018, 08:15
Actualizat: 02/10/2018, 15:40

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, miercuri seara, Poliția Transporturi Feroviare Reșița a fost sesizată prin apel la 112 cu privire la faptul că asupra trenului de persoane Regiotrans 16.113 Timișoara – Reșița, s-a tras din exterior un posibil foc de armă. Automotorul aparține unui operator privat, iar o alică a pătruns prin geam, în compartiment.

Conform martorilor, incidentul a avut loc imediat după ce trenul a plecat din gara Colțan, din județul Caraș-Severin. Din fericire, nicio persoană aflată în tren nu a fost rănită.

„Echipa operativă deplasată la fața locului, din care a făcut parte și un polițist din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, nu a identificat proiectile sau fragmente de proiectil. Au fost însă ridicate probe, urmând a se efectua o expertiză criminalistică. Cercetările continuă în vederea clarificării stării de fapt, sub coordonarea Parchetului competent”, a arătat IPJ Caraș-Severin.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Ce au descoperit anchetatorii în mașina presupusului criminal din Orhei. Polițiștii au luat în calcul...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare: Rusia a urlat din toţi şoşocii în Parlamentul României
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Patru sulițe aborigene, returnate Australiei după 250 de ani