Alexander Adamescu CONTESTĂ decizia de extrădare

Alexander Adamescu CONTESTĂ decizia de extrădare
Publicat: 25/04/2018, 15:47
Actualizat: 26/03/2019, 17:24

„Am primit cu tristețe decizia de astăzi a instanței londoneze. Este o decizie greșită și profund nedreaptă. A venit pe fondul unei erori demonstrată a fi neintenționată din partea apărătorilor lui Alexander Adamescu. Avocații pregătesc în aceste momente apelul. Decizia de astăzi nu este executorie și va fi atacată cu apel. Alexander s-a apărat corect, justiția trebuie să fie egală pentru toată lumea și trebuie să ne acorde șansa de a demonstra adevărul”, transmite familia Adamescu, prin intermediul unui comunicat de presă transmis MEDIAFAX de reprezentanții de comunicare, pe 13 aprilie, după ce magistrații au aprobat extrădarea lui.

Decizia judecătorilor nu a fost definitivă, fiind atacată cu apel. O instanță superioară din Marea Britanie va judeca apelul, urmând a se stabili un termen.

La finalul lunii martie, DNA anunța că Alexander Adamescu a fost arestat preventiv după ce, în cadrul procedurii de executare a mandatului european de arestare, avocatul său a prezentat în instanță un document neasumat de Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP).

„Din informațiile primite de la autoritățile britanice a rezultat că, în cursul judecării procedurii de executare a mandatului european de arestare de către o instanță din Marea Britanie, la data de 31 ianuarie 2018, apărătorii inculpatului Adamescu Bogdan Alexander ar fi prezentat în fața instanței de judecată din Londra un document care ar fi fost emis, în aparență, de o instituție din România, respectiv Administrația Națională a Penitenciarelor. Documentul nu a fost însă asumat de Administrația Națională a Penitenciarelor”, arăta DNA.

Ca urmare, pe 2 martie 2018, în cadrul procedurii de executare a mandatului european de arestare, instanța de judecată din Londra a dispus față de Alexander Adamescu înlocuirea măsurii controlului judiciar cu cea a arestării preventive.

Curtea de Apel București a emis pe 6 iunie 2016 un mandat european de arestare pentru Alexander Adamescu, cercetat de procurorii anticorupție pentru săvârșirea a două infracțiuni de dare de mită. În baza acestui mandat, având în vedere că Alexander Adamescu se află în Marea Britanie, a fost inițiată procedura de predare a acestuia.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Detalii halucinante au ieșit la iveală în cazul presupusului criminal din Orhei. Bărbatul este bănuit...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Toți românii au INTERZIS. Legea peste care nu poate trece NIMENI. Se dau amenzi de...
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția