Afară cu Uber-ul din țară! Taximetriștii, AMENDAȚI de poliție, după ce au blocat traficul. Un șofer care lucra în regim de car-sharing, PRINS în mulțime

Afară cu Uber-ul din țară! Taximetriștii, AMENDAȚI de poliție, după ce au blocat traficul. Un șofer care lucra în regim de car-sharing, PRINS în mulțime

„Cu privire la manifestarea din data de 21.01.2019, la care au participat mai multi taximetriști , manifestare ce a condus la blocarea totală sau parțială a mai multor artere rutiere, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București s-a sesizat din oficiu și a demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 339 Cod Penal, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor generatoare, precum și a participației în acest caz”, informează Poliția Capitalei.

De dosar se ocupă și procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Infracțiunile cercetate sunt: instalarea de mijloace de semnalizare rutieră sau modificarea pozițiilor acestora, fără autorizație eliberată de autoritățile competente, de natură să inducă în eroare participanții la trafic ori să îngreuneze circulația pe drumul public se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă; participarea în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă; cu aceeași pedeapsă se sancționează așezarea de obstacole care îngreunează sau împiedică circulația pe drumul public, dacă se pune în pericol siguranța circulației ori se aduce atingere dreptului la libera circulație a celorlalți participanți la trafic.

Câteva zeci de taximetriști au blocat cu mașinile, luni seară, un sens la bulevardului Lascăr Catargiu din Capitală, în semn de protest față de aplicații precum Uber care, spun ei, îi lasă fără clienți. Taximetriștii le reproșează instituțiilor statului că tolerează aplicațiile.

foto: captură știrileprotv.ro

În timpul protestului, un șofer care circula în regim de car-sharing a fost prins în ambuscadă, dar a reușit să scape după intervenția poliției, informează știrileprotv.ro.

„Afară, afară cu Uberul din țară!”, au strigat taximetriștii, nemulțumiți de cei care practică transportul de persoane în regim de car-sharing.

„Toate aceste aplicații NU respectă nicio lege. Siguranța pasagerilor este pe ultimul loc. Lucrează și 12 ore, noi trebuie să ne retragem după 8 ore conform contractului”.

În august 2018, primarul Capitalei, Gabriela Firea, declara că instituția pe care o conduce intenționează „să stârpească mafia taximetrelor” de la Gara de Nord, Otopeni și Centrul Vechi. Edilul spune că în continuare sunt taximetriști care își aleg clienții după îmbrăcăminte.

„Un subiect dureros pentru bucureșteni și pentru vizitatori, iar domnul ministru Șova mi-a dat deja nu doar acordul de principiu, dar și răspunsul pozitiv că dorește să fie alături de mine în inițiativa de a stârpi mafia taximetrelor de la aeroport, de la Gara de Nord și din Centrul Vechi. Nu se mai poate așa, avem multe sesizări și plângeri, atât de la bucureșteni, cât și de la turiști. Sunt în continuare taximetriști și nu toți, nu vreau să blamez toți taximetriștii, dar e de ajuns ca la o sută de taximetriști să fie 20 care nu respectă regulamentul pe care noi l-am aprobat, așa cum știți, și să strice toată imaginea Capitalei României. Sunt în continuare taximetriști care refuză curse, negociază, care spun că sunt prea scurte cursele și așteaptă una mai lungă, care se uită la om dacă e mai bine îmbrăcat să ceară mai mult, dacă consideră că nu e atât de bine îmbrăcat, de asemenea îl respinge. Cu alte cuvinte, o încălcare flagrantă a regulamentului și evaluări subiective, ca să nu mai spun de evaziunea fiscală”, a declarat Firea.

„Am decis, având în vedere că aeroportul este în subordinea Ministerului Transportului, iar domnul ministru este alături de mine, Centrul Vechi este la Primăria Capitalei și la Sectorul 3, vom impune, de asemenea, măsuri drastice, iar la Gara de Nord, unde pe o porțiune suntem noi, pe cealaltă zonă Ministerul Transporturilor. Concret, ca în orice țară civilizată, orice potențial călător își ia un bon și se înscrie la un automat și ia primul taxi. Taxiurile vor fi înșiruite în fața instituției, că este Gara de Nord, că este Centrul Vechi sau aeroport. Nu vor putea intra în aceste zone decât taximetre nepoluante, taximetre bine întrețiunte și îngrijite, taximetriști civilizați, care sunt și îmbrăcați civilizat, dar au și un limbaj adecvat, cu mașinile în care să nu fie tot felul de mirosuri și muzică neadecvată și așa mai departe”, a mai zis la acea vreme Gabriela Firea.

Razie în luna ianuarie. Amenzi de 30.000 lei

În ianuarie 2019, polițiștii Brigăzii Rutiere au organizat o acțiune pentru verificarea legalității efectuării transportului de persoane în regim taxi și a transportului în regim de închiriere cu șofer prin intermediul aplicațiilor electronice.

„Au fost verificate peste 90 de autoturisme și au fost aplicate 49 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 29.750 de lei, pentru abateri de la normele legale care reglementează circulația pe drumurile publice și activitatea de transport public de persoane în regim de taxi/închiriere”, informează Brigada Rutieră.

Totodată, au fost identificați 4 șoferi care transportau persoane prin intermediul aplicației Uber fără deține copie conformă valabilă și 3 șoferi de taxi fără autorizație taxi. Pentru aceștia 7, polițiștii au decis suspendarea dreptului de utilizare a mașinii pentru o perioadă de 6 luni, prin reținerea certificatului de înmatriculare și plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.

Brigada Rutieră a prezentat câteva exemple de șoferi sancționați la acțiunea de sâmbătă noapte spre duminică:

1. La data de 19.01.2019, a fost depistat un conducător auto în vârstă de 47 de ani care nu deținea copie conformă valabilă, dispunându-se măsura complementară a suspendării dreptului de utilizare a vehiculului pentru o perioadă de 6 luni, prin reținerea certificatului și plăcuțelor de înmatriculare.

2. La data de 20.01.2019 a fost depistat un conducător auto în vârstă de 22 de ani care a care nu deținea copie conforma valabilă și certificat de atestare a pregatirii profesionale dispunându-se măsura complementară a suspendării dreptului de utilizare a autoturismului pentru o perioadă de 6 luni, prin reținerea certificatului și plăcuțelor de înmatriculare.

3. La data de 20.01.2019, a fost depistat un conducator auto în vârstă de 43 ani care a efectuat transport public de persoane în regim de taxi, fara a deține autorizație taxi valabilă, pentru care s-a dispus măsura suspendării dreptului de utilizare a vehiculului pentru o perioada de 6 luni, prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.

În cadrul acțiunii, s-a urmărit eliminarea activităților ilicite în domeniul taximetriei/transportului în regim de închiriere, verificarea deținerii documentelor de transport de persoane în regim taxi/închiriere, verificarea stării tehnice, reducerea numărului de accidente rutiere și impunerea respectării normelor legale care reglementează activitatea de transport public de persoane.

foto: youtube.com

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Mesajul cutremurător postat de Mihaela înainte de a se arunca de la etajul 15 al...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Decizie pentru utilizatorii TikTok din ROMÂNIA. Să facă asta este INTERZIS prin lege
Vreme de coșmar. Ține o săptămână
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Mutare de ultim moment a judecătoarei Ancuţa Popoviciu în cazul lui Vlad Pascu! Tatăl lui...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
O teorie bizară spune că în Univers există un singur electron