Adrian ȚUȚUIANU s-a înscris în partidul Pro România

Publicat: 22/01/2019, 09:38
Actualizat: 26/03/2019, 01:40

Adrian Țuțuianu a anunțat, într-o conferință de presă la Bacău, că s-a înscris în Pro România. Senatorul, exclus anul trecut din PSD, a precizat că a luat această decizie pentru din partid fac parte oameni cu care a colaborat bine de-a lungul timpului, iar formațiunea e o alternativă la PSD.

„Este prima zi în care sunt alături de echipa Pro România după ce am meditat îndelung cu privire la parcursul politic pe care să-l urmez. Mai întâi de toate cred că știți din presa centrală că sunt într-o situație litigioasă cu PSD, dar am apreciat că doi ani de zile din viața mea petrecuți în litigii care pot să ducă nicăieri ar fi prea mult și că este cazul să mă alătur unui proiect politic nou„, a afirmat Adrian Țuțuianu, într-o conferință de presă susținută luni la Bacău.

Acesta a spus că unul dintre criteriile pe care s-a bazat atunci când a luat decizia a fost faptul că în Pro România sunt oameni pe care îi cunoaște de mult timp și cu care a cooperat foarte bine.

„Nu m-am dus aiurea. Am venit în Pro România din două motive. În primul rând pentru că am avut, în calitate de președinte de organizație, dar și de președinte al consiliului județean o relație excelentă cu Victor Ponta, că am condus Consiliul Județean Dâmbovița cu rezultate foarte bune, dar și cu un sprijin deosebit pe care l-am primit din partea Guvernului României condus atunci de Victor Ponta. De asemenea, la această masă sunt oameni cu care am lucrat. Nicu Bănicioiu mi-a fost de un real ajutor în activitatea mea, Daniel Constantin de asemenea. Îi cunosc pe toți cei care constituție nucleul de bază al Pro România și lucrul acesta a reprezentat pentru mine un criteriu”, a explicat Țuțuianu.

Al doilea motiv pentru alegerea făcută de senator este faptul că, în opinia sa, Pro România condusă de Victor Ponta este o alternativă la PSD.

„În al doilea rând sigur că 20 de ani m-am identificat cu o politică social-democrată și consider că astăzi alternativa corectă la PSD este Pro România. Am venit alături de oameni pe care îi cunosc și care promovează același tip de politici pe care le împărtășesc și eu„, a conchis Țuțuianu.

Consiliul Executiv al PSD a votat, în luna noiembrie a anului trecut, pentru excluderea lui Adrian Țuțuianu și Marian Neacșu. Pe 16 noiembrie, senatorul Adrian Țuțuianu a anunțat că a depus la tribunal o cerere de suspendare a deciziei CExN al PSD privind excluderea sa din partid.

Ulterior, Țuțuianu a depus la tribunal o cerere de suspendare a deciziei CExN al PSD privind excluderea sa din partid. Cu toate acestea, în decembrie, instanța a amânat judecarea cererii de suspendare a deciziei conducerii PSD privind excluderea sa din formațiune.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Anunț pentru cei care stau la ultimul etaj din bloc. Toți proprietarii de apartamente trebuie...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
52 de ani de la Apollo 16, penultima misiune care a dus omul pe Lună....