Adrian Năstase revine. Declarație surprinzătoare făcută de fostul premier: „Vreau să mă implic. I-am transmis propunerea mea”

Adrian Năstase revine. Declarație surprinzătoare făcută de fostul premier: „Vreau să mă implic. I-am transmis propunerea mea
Publicat: 29/03/2018, 13:57

„I-am transmis domnului Dinu dorința mea de a participa la un proiect de revigorare a clubului Dinamo”, a declarat Năstase, cunoscut fan al echipei din Ștefan cel Mare, potrivit digisport.ro.

Dinu vrea să înființeze un ONG care să achiziționeze acțiunile lui Negoiță. De asemenea, în proiect ar putea fi implicați și antrenorul Mircea Lucescu, respectiv magnatul Ion Țiriac. „Am vorbit cu Mircea Lucescu. Este un dinamovist pur sânge, dorește să participe, dar mi-a spus că are rezervele lui față de ce s-a întâmplat în România. A zis că atunci când va reveni în țară va analiza proiectul și dacă va constata că e spre binele lui Dinamo, va participa. Vom avea o discuție și în acest sens cu Ion Țiriac, care simpatizează Dinamo, iar la finalul anilor 90 chiar a vrut să preia echipa.

N-am vorbit deocamdată, dar vom avea în viitorul apropiat o discuție cu domnul Țiriac. Pașii adevărați au pornit deja. Cei care suntem legați de acest concept avem diferite contacte cu oameni din toate categoriile. Nu evit să spun că sunt oameni potenți, care au dovedit că se poate face profit și fără încălcarea legii. Avem răspunsuri pozitive de la oameni capabili, cu societăți cu profituri mari”, a declarat Cornel Dinu pentru Digi Sport.

Fostul premier Adrian Năstase s-a aflat printre membrii fondatori ai asociației create în urmă cu 24 de ani.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Ion Iliescu și Petre Roman, acuzați de infracțiuni împotriva umanității în dosarul Mineriadei. Ce riscă...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”