A fost stabilită data la care instanța se va pronunța în procesul privind revocarea lui Lazăr

A fost stabilită data la care instanța se va pronunța în procesul privind revocarea lui Lazăr
Publicat: 21/05/2019, 17:09

Purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, spunea că termenul de marți „pare a fi ultimul”, întrucât suspendarea nu mai putea produce niciun efect.

Curtea de Apel Alba Iulia a rămas în pronunțare pentru marți la ora 16.00, apoi a anunțat că se va pronunța în data de 28 mai.

Instanța se va pronunța și cu privire la solicitarea privind cheltuielile de judecată, care să fie acordate în favoarea Ministerului Justiției.

Procedura de revocare a lui Augustin Lazăr a fost declanșată de către Tudorel Toader în 24 octombrie 2018, iar Augustin Lazăr a depus la Curtea de Apel Alba o cerere de suspendare a procedurii de revocare din funcție.

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) au decis, la sfârșitul lunii ianuarie, că procesul prin care procurorul general Augustin Lazăr a contestat propunerea de revocare din funcție înaintată de Ministrul Justiției se va judeca la Curtea de Apel din Alba Iulia. Asta după ce, în noiembrie 2018, reprezentantul Ministerului Justiției a cerut ca procesul să fie judecat la Curtea de Apel București, invocând excepția necompetenței teritoriale, în timp ce avocatul lui Augustin Lazăr a cerut ca procesul să fie judecat în continuare la Curtea de Apel Alba Iulia, invocând faptul că procurorul general are acolo domiciliul.

Ulterior, avocatul lui Augustin Lazăr a cerut încetarea procesului, motivând că a încetat calitatea clientului său, prin pensionare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Mama Andreei Morega, studenta ucisă la Timișoara, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Hidroelectrica, prima propunere de dividend de când este companie listată la Bursa de Valori: 13,99...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Anunț despre CARNEA DE PUI din magazine. Producătorii au spus care este ADEVĂRUL, de fapt
Prințul Harry, presat de Meghan să se împace cu Familia Regală. Este un interes la...
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Topirea calotelor glaciare modifică forma Pământului și îi accelerează rotația