Turneul Campioanelor | Halep a pierdut în fața Karolinei Pliskova, în partida din Grupa Mov / Adversara Simonei: Am avut tot timpul meciuri tari cu Halep și știam că va fi strâns

Turneul Campioanelor | Halep a pierdut în fața Karolinei Pliskova, în partida din Grupa Mov / Adversara Simonei: Am avut tot timpul meciuri tari cu Halep și știam că va fi strâns
Publicat: 01/11/2019, 22:08

Setul decisiv a început cu un break reușit de Simona Halep. La scorul de 2-1 la game-uri, Karolina Pliskova a reușit un break, scorul transformându-se în 2-2. Scorul a devenit 4-2, Pliskova trecând în avantaj, după ce a mai reușit o minge de break în fața jucătoarei române. Halep a mai redus din diferența la game-uri, scorul devenind 5-4, după un break reușit de româncă. Karolina Pliskova a reușit victoria după o oră și 45 de minute.

În urma victoriei obținute în fața Simonei Halep, Karaolina Pliskova a devenit cea de-a patra jucătoare calificată în semifinalele Turneului Campioanelor.

Simona Halep – Karolina Pliskova, 1-1 la seturi. Meciul a ajuns în decisiv

Simona Halep (28 ani, nr. 5 WTA) și Karolina Pliskova (27 ani, nr. 2 WTA) s-au întâlnit pentru a 11-a oară în carieră. Cele două se duelează în meciul al treilea din Grupa Mov de la Turneul Campioanelor pentru calificarea în semifinalele competiției.

Primul set a fost câștigat fără probleme de jucătoarea din Cehia. Karolina Pliskova a început calmă și sigură pe ea meciul decisiv cu Simona Halep. În doar 13 minute a dus scorul la 4-0 la game-uri. Jucătoarea din Cehia a continuat să se impună în fața Simonei Halep și a câștigat primul set la zero, 6-0, după doar 21 de minute de joc.

În actul secund, Simona a început cu un break, câștigând astfel primul game al partidei. Halep a câștigat și pe propriul serviciu, dar a fost egalată la game-uri de Pliskova, 2-2. Fostul lider mondial a câștigat însă următoarele patru game-uri la rând și s-a impus în setul doi, scor 6-2, după 37 de minute de joc, ducând meciul în decisiv.

Karolina Pliskova: Am avut tot timpul meciuri tari cu Halep și știam că va fi strâns

Karolina Pliskova a declarat, vineri, în urma victoriei înregistrate în fața Simonei Halep, cu scorul de 6-0, 2-6, 6-4, la Turneul Campioanelor, că Simona Halep a fost o adversară foarte puternică și că se aștepta să fie o luptă strânsă între cele două.

„Am avut tot timpul meciuri tari și știam că va fi strâns. Stă mai bine la directele cu mine, dar am jucat bine aici. Azi a fost ciudat. Am fost supărată în setul doi. Nu am renunțat la luptă în niciun moment. La final, totul a fost la limită. Fanii au fost extraordinari. Vă mulțumesc și sunt fericită că sunt din nou în semifinalele Turneului Campioanelor. Am jucat multe meciuri bune cu Ashleigh. A jucat bine aici, va fi o mare provocare, dar nu am nimic de pierdut. Vor juca primele două jucătoare ale lumii”, a spus Karolina Pliskova.

În semifinala Turneului Campioanelor, Karolina Pliskova se va întâlni cu Ashleigh Barty.

Știre inițială

Simona Halep (28 ani, nr. 5 WTA) și Karolina Pliskova (27 ani, nr. 2 WTA) au început meciul decisiv din Grupa Mov de la ediția 2019 a Turneului Campioanelor. Câștigătoarea întâlnirii se va califica în semifinalele competiției de la Shenzhen.

Simona Halep a început bine turneul. În primul meci din Grupa Mov s-a impus în fața Biancăi Andreescu, în trei seturi, scor 3-6, 7-6, 6-3, în timp ce în a doua partidă a fost învinsă de Elina Svitolina (5-7, 3-6).

„O să mă focusez pe jocul meu. Voi avea un plan de joc și voi ști ce este de făcut pentru a câștiga. Vreau neapărat să înving, obiectivul principal este calificarea în semifinale.

Am deja 4 ani fără să ies din grupe. Dar vom vedea. Am speranțe că mă voi recupera, în acest moment sunt puțin obosită și am speranțe că voi juca mai bine decât azi”, a spus Halep, la finalul meciului cu Svitolina, care a dezvăluit ce a vorbit cu antrenorul ei, Darren Cahill, referitor la înfrângerea suferită:

„Trebuie să schimb ceva din punct de vedere tactic. Am vorbit cu Darren după meci despre asta. De fapt, este ceva ce trebuie sa schimb. Voi continua să îmi schimb jocul, să vin cu ceva nou din punct de vedere tactic”.

De cealaltă parte, adversara Simonei, jucătoarea din Cehia a pierdut primul meci de la Turnul Campioanelor, în fața Svitolinei, și a ajuns în lupta pentru „Careul de Ași”, după ce Bianca Andreescu s-a retras în a doua partidă din cauza durerilor la genunchi.

„Va fi un meci pe care îl va câștiga cine are nervii mai tari! Asta pentru că amândouă știm că cine pierde, pleacă acasă. Dar suntem obișnuite cu acest lucru. Va fi un meci dificil pentru mine, ea va încerca schimburi cât mai lungi, seamănă la stil cu Elina Svitolina și chiar dacă am pierdut în fața ei nu am făcut un meci rău. Svitolina a bătut-o și pe Simona, așa că va fi un meci echilibrat.

Am jucat contra ei pe toate suprafețele, poate mai puțin pe iarbă. Nu cred că va apărea ceva nou, ne știm bine, ea are jocul ei, eu am stilul meu. Nu va conta suprafața de joc, dar pentru că este mai lentă, vom juca mai mult, cu schimburi mai lungi.

Am văzut meciurile ei, cum construiește punctele, am învins-o ultima oară la Miami, am încredere în mine”, a spus Karolina Pliskova, înaintea duelului cu Simona Halep.

Simona conduce cu 7-3 în scorul întâlnirilor directe, dar în 2019 și au împărțit victoriile. Pliskova s-a impus în semifinale la Miami, cu 7-5, 6-1, în timp ce românca a învins în duelul de Fed Cup în 3 seturi.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Foreign Affairs: Care este viitorul Rusiei. Cinci scenarii despre cum va arăta țara după Putin
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă,...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
"Am călătorit în timp". Profesor ieșit din comă a fost în anul 3906 și știe...
Cât costă o manichiură și un tuns simplu înainte de Paște! Prețurile au explodat, în...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Compania coreeană Hanwha vrea să înfiinţeze în România un hub industrial pentru Europa
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Marele ACTOR al țării a MURIT! Durere infinită: Actor extraordinar și un om și mai...
Pască fără aluat. Rețeta lui Sorin Bontea
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
EXCLUSIV! Matteo, dezvăluiri inedite din postura de tată: "Fericirea este pe măsură". La ce provocări...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Sonda Voyager 1 comunică în sfârșit cu Pământul după luni bune de mesaje fără sens