Sorana Cîrstea s-a calificat în turul secund la Australian Open / Românca o va întâlni pe Cori Gauff, în vârstă de 15 ani

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul secund la Australian Open / Românca o va întâlni pe Cori Gauff, în vârstă de 15 ani
Publicat: 20/01/2020, 09:00

Cori Gauff, 15 ani, adversara Soranei Cîrstea în turul al doilea de la Australian Open

Tenismena americană Cori Gauff (67 WTA), în vârstă de 15 ani, a învins-o pe conaționala Venus Williams (55 WTA), fost lider mondial, luni, și s-a calificat în turul secund de la Australian Open, acolo unde o va întâlni pe Sorana Cîrstea.

Cori Gauff a trecut în două seturi de adversara sa, care este cu 24 de ani mai în vârstă, scor 7-6 (5), 6-3. Partida s-a încheiat după o oră și 37 de minute.

Pentru Gauff a fost a doua victorie obținută din toate atâtea meciuri contra lui Venus Williams, după cea din primul tur de la Wimbledon 2019, când sportiva de 15 ani se impunea tot în două seturi, scor 6-4, 6-4.

În runda secundă de la Australian Open, Cori Gauff se va duela cu Sorana Cîrstea, cea care a trecut în primul tur de Barbora Strycova, scor 6-2, 7-6 (5). Cele două nu s-au mai întâlnit niciodată în circuitul WTA, însă Gauff s-a duelat cu o altă româncă, în 2019, la Wimbledon, când Simona Halep câștiga în două seturi meciul din optimi și incheia parcursul entuziasmant al jucătoarei de 15 ani.

Meciul dintre Sorana Cîrstea și Cori Gauff ar urma să aibă loc miercuri dimineață, la o oră care va fi stabilită ulterior de către organizatori.

Știrea inițială. Cîrstea a învins-o în runda inaugurală pe sportiva cehă Barbora Strycova (34 WTA), scor 6-2, 7-6 (5). Deși a comis mai multe greșeli neforțate decât adversara sa (32, față de 22), românca a compensat la celelalte capitole, precum loviturile direct câștigătoare (32, spre desoebire de 15 ale lui Strycova). De asemenea, Sorana a fructificat patru dintre cele șase mingi de break avute și a încheiat partida după o oră și 43 de minute.

Cea mai bună performanță a lui Cîrstea la Australian Open a avut loc în 2017, când sportiva născută în București a ajuns până în turul patru al competiției.

Pentru calificarea în turul secund la Australian Open, Sorana Cîrstea și-a asigurat un cec în valoare de 128.000 de dolari australieni și 70 de puncte WTA.

În turul doi, Cîrstea va întâlni învingătoarea din partida Venus Williams-Cori Gauff.

Marți dimineață vor intra în competiție și celelalte trei românce aflate pe tabloul principal de la Australian Open: Simona Halep, Irina Begu și Monica Niculescu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ministrul Muncii a anunțat datele exacte la care vor fi virate pensiile pe luna mai
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă...
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Angajații români vor beneficia de trei noi tipuri de vouchere: Simona Bucura Oprescu „România e...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Interdicție pentru cei care stau la BLOC. Legea care i-a revoltat pe proprietari și chiriași:...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Ion Iliescu, urmărit penal în "dosarul fără sfârșit" al mineriadei din urmă cu 34 de...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Secretele neștiute ale NASA: De la inovații medicale la cultivarea plantelor în spațiu
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Prea multă mâncare nesănătoasă provoacă probleme de durată în creier