Simona Halep și Bianca Andreescu vor juca luni, la Turneul Campioanelor. Andreescu: Va fi un meci foarte interesant, deci sunt entuziasmată

Simona Halep și Bianca Andreescu vor juca luni, la Turneul Campioanelor. Andreescu: Va fi un meci foarte interesant, deci sunt entuziasmată
Publicat: 25/10/2019, 19:28

„Știu că nu va fi ușor. Orice jucătoare din această competiție este o adversară grea. Abia aștept să văd ce pot face împotriva lor. Sper să pot face lucruri bune. Am jucat cu Svitolina și Pliskova anul acesta, deci într-un fel știu la ce să mă aștept. Cu Simona nu am jucat niciodată, dar am urmărit-o. Va fi un meci foarte interesant, deci sunt entuziasmată”, a declarat Bianca Andreescu, în cadrul conferinței de presă.

Jucătoarea din Canada de origine română face parte din grupa „mov”, alături Simona Halep, Karolina Pliskova și Elina Svitolina.

imonaHalepva debuta luni, 28 octombrie, la Turneul Campioanelor, în compania jucătoarei din Canada de origine română, Bianca Andreescu. Acesta va fi primul meci dintre cele două sportive din cariera lor.

Vineri, 25 octombrie, a avut loc tragerea la sorți a celor două grupe de la Turneul Campioanelor. SimonaHalepa ajuns în grupa „mov” acolo unde le va avea ca adversare pe Karolina Pliskova, Bianca Andreescu și Elina Svitolina.

În cealaltă grupă, denumită „roșie”, au fost trimise Ashleigh Barty, Naomi Osaka, Petra Kvitova și Belinda Bencic.

Duminică, 27 octombrie, va debuta competiția cu meciurile:

Naomi Osaka – Petra Kvitova
Ashleigh Barty – Belinda Bencic

Meciurile de luni, 28 octombrie:

Karolina Pliskova – Elina Svitolina
Bianca Andreescu – SimonaHalep

Kiki Bertens și Sofia Kenin vor fi rezerve, urmând a intra în turne în cazul în care vor exista accidentări.

Începand din acest an, Turneul Campioanelor se disputa la Shenzhen (China), după ce în ultimii cinci ani s-a jucat în Singapore.

Anul trecut, Turneul Campioanelor a fost câștigat de Elina Svitolina, după o finală cu Sloane Stephens.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
A crezut că a înghițit un os, dar medicii au fost oripilați când au văzut...
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
„Riscul terifiant al unui Al Treilea Război Mondial se apropie”. Peter Szijjarto face un apel...
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Din Londra s-a mutat într-un sătuc din România. De ce a renunțat Andrei la luxul...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Ai văzut-o? Copilă de doi ani dispărută în Serbia, căutată pe teritoriul României. Autoritățile fac...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
UE cere ca Facebook şi TikTok să identifice şi să eticheteze falsurile generate cu AI,...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Putin CUTREMURĂ Europa! Ce țări poate ATACA Rusia: E legitim
Creierul uman, mai mare la generațiile tinere. Riscurile de demență scad considerabil
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a...
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
”Ne înclinăm în fața domnișoarei doctor și ne luăm rămas bun” Durere fără margini la...
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Un studiu arată că sărăcia poate accelera îmbătrânirea creierului