Simona Halep a vorbit despre căzătura suferită în timpul meciului cu Jennifer Brady: Încheietura e puțin inflamată, dar nu e nimic grav

Simona Halep a vorbit despre căzătura suferită în timpul meciului cu Jennifer Brady: Încheietura e puțin inflamată, dar nu e nimic grav
Publicat: 21/01/2020, 19:43

„Încheietura e puțin inflamată, dar nu e nimic grav. Voi vedea cum va fi mâine dimineață (n.r. – miercuri), după ce mă trezesc. Nu știu de ce cad mereu în meciul din primul tur. S-a întâmplat și acum doi ani, dar sper că este un semn bun”, a declarat Halep, la conferința de presă.

Halep s-a calificat în turul secund de la Australian Open, după ce a învins-o pe americanca Jennifer Brady (49 WTA), scor 7-6 (5), 6-1. Românca a explicat diferența dintre cele două seturi și s-a declarat mulțumită de prestația sa.

„Știam că va fi foarte motivată la început. Am jucat și acum câteva luni și a fost foarte strâns. Știam că are o dreaptă bună, a servit bine și reverul a fost și el foarte bun. A trebuit să o împing cât mai mult posibil, să o fac să alerge și să trimit în ambele părți. Am servit destul de bine și am avut parte de un set foarte dificil. În cel de-al doilea, am fost mai relaxată și puțin mai agresivă. M-am simțit excelent, nu am obosit, ceea ce este un semn bun. M-am recuperat după Adelaide, pentru că m-am simțit puțin ciudat. Am muncit mult aici și sunt mulțumită de cum am jucat și cum m-am mișcat. E foarte important acest aspect pe astfel de terenuri”, a mai spus Simona.

Constănțeanca a vorbit și despre adversara sa din turul secund, britanica Harriet Dart: „O știu, dar nu am jucat contra ei, nu am văzut-o în realitate jucând. Este o adversară dificilă, la fel ca toate celelalte. Nu sunt pregătită să vorbesc acum, pentru că abia am încheiat primul meci, dar voi avea timp mâine să vorbesc cu echipa mea”.

Simona Halep (3 WTA) o va întâlni în turul secund de la Australian Open pe britanica Harriet Dart (173 WTA). Partida dintre cele două este programată joi, la o oră care va fi stabilită ulterior de către organizatori.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
VIDEO Scene halucinante în Ilfov: Un adolescent a fost sechestrat într-o parcare, apoi a fost...
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Gruparea Hamas ia în calcul depunerea armelor. Care este condiţia pentru ca acest lucru să...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Care este, de fapt, relația dintre Mariana Ionescu Căpitănescu și sora sa, Marcela Fota, dincolo...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel...