Reacții după meciul România U21 – Germania U21 2 – 4. Gheorghe Hagi: Această generație ne-a depășit pe noi. Noi nu am jucat niciodată o semifinală / Mirel Rădoi: Nu am regrete

Reacții după meciul România U21 - Germania U21 2 - 4. Gheorghe Hagi: Această generație ne-a depășit pe noi. Noi nu am jucat niciodată o semifinală / Mirel Rădoi: Nu am regrete
Publicat: 28/06/2019, 08:33

Pușcaș a fost golgheterul României la acest turneu final, cu patru goluri. Atacantul lui Palermo a marcat de două ori și în meciul cu Germania, însă a fost insuficient pentru ca visul elevilor lui Mirel Rădoi să meargă mai departe. La final, George Pușcaș a avut un mesaj clar: am ieșit cu capul sus.

„Pur și simplu am dat tot ce am avut mai bun. Vreau să mulțumesc tuturor care au fost azi la stadion, colegi, antrenori, a fost ceva incredibil. Am dat tot ce am avut mai bun, tot ce ne-a stat în cale am crezut că putem elimina. Astăzi, probabil Germania a fost mai bună în ultimele minute și trebuie să fim mândri. Astăzi am jucat acasă, am făcut mândri milioane de români. Diaspora s-a uitat la noi, toată lumea.

Ca atacant trebui să-mi fac treaba, să-mi ajut echipa. N-am nimic de reproșat nimănui, toată lumea a dat tot ce a avut mai bun. Nu pot decât să fiu mândru și să plâng de bucurie, că de tristețe n-am de ce”, a declarat George Pușcaș, la TVR.

Pentru tricoloriii U21 este cea mai bună performanță din istorie la un turneu final. De asemenea, elevii lui Mirel Rădoi au obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.

Gheorghe Hagi: Această generație ne-a depășit pe noi. Noi nu am jucat niciodată o semifinală

Marele fost jucător Gheorghe Hagi a transmis, joi seară, după eliminarea naționalei de tineret de la Campionatul European, un mesaj de susținere pentru fotbaliști, spunând că aceștia trebuie să fie mândri de ce au realizat și că au depășit oricum Generația de Aur.

„Felicitări din toată inima pentru ei, pentru toți, ne-au scos în stradă, ne dau speranțe în continuare și au tot viitorul în față, sperăm ca ei să-și construiască o carieră frumoasă și binențeles la echipele naționale să joace pentru România în continuare la nivel înalt. Din păcate, în repriza a doua puteam mai mult, dar asta e. Trebuie să îi felicităm, să le dăm curaj, nu uitați că sunt băieți tineri și au nevoie de încredere să facă performanță la nivelul cel mai mare. Noi, care am trăit genul ăsta de meciuri, știi totdeauna că trebuie să câștigi, ai atâtea gânduri. E important că ei au făcut ceva foarte bun, învață din lucrul ăsta, văd ce înseamnă nivelul înalt, performanța. Sunt mult mai buni și mult mai valoroși decât înainte. Bravo lor. Am fost aproape de finală, ne-am bătut cu Germania de la egal la egal”, a declarat Gheorghe Hagi, la televiziunea publică.

Întrebat care este lucrul cel mai important cu care românii ar trebui să rămână după acest turneu, Gheorghe Hagi a replicat: „Această generație ne-a depășit pe noi. Noi nu am jucat niciodată o semfinală, dar ei au jucat și au felicitările mele”.

Mirel Rădoi, după eliminarea României U21 de la EURO 2019: Nu am regrete

România U21 a fost eliminată, joi, în semifinalele Campionatului European de tineret, după 2-4 contra Germaniei. La final, selecționerul Mirel Rădoi le-a mulțumit suporterilor și i-a felicitat pe jucători.

Mirel Rădoi a explicat care au fost cele două motive care au dus la prima sa înfrângere într-un meci oficial la naționala U21 a României și, implicit, la eliminarea tricolorilor de la Campionatul European.

„Mulțumim pentru felicitări. Nu am regrete, eu cred că meciul s-a decis simplu, cu două momente decisive. Spre finalul primei reprize, când portarul a salvat acel cap al lui Pușcaș, puteam intra cu 3-1 și ar fi fost mult mai ușor de gestionat repriza a doua. Și acel moment nefericit de la penalty. Dacă nu ar fi intervenit acel moment, jocul ar fi decurs așa cum am plănuit.

Rămân cu amintirea că am antrenat una dintre primele patru echipa din Europa, am strâns zeci de mii de oameni la stadion, milioane în fața televizoarelor. Am văzut că din punct de vedere fizic trebuie să ne ridicăm la nivelul celor din străinătate. Trebuie să ne facă mândri această performanță și mergem la Jocurile Olimpice. Cred că după această poveste ar trebui să învățăm ce am învățat și acum 20 de ani – nu ni se va da absolut nimic gratis, va trebuie să câștigăm respectul celor din străinătate pentru a obține ceva”, a declarat Rădoi, la TVR.

Ianis Hagi, după eliminarea României U21 de la EURO 2019: Avem foame de trofee, de rezultate

România U21 a părăsit EURO 2019 în semifinale, joi, după 2-4 cu Germania, însă Ianis Hagi a transmis un mesaj ferm după eliminarea de la turneul final.

Ianis Hagi : „Vreau să felicit o țară întreagă pentru că a fost alături de noi. Fizic cred că am stat la fel, de oboseală nu știu ce să zic, pentru că și ei au jucat din trei în trei zile. Avem încă 15 ani de carieră în față. Puteam să jucăm o finală, dar lucrul pozitiv este că avem foame de turnee finale, de rezultate, de trofee.

A fost ceva unic să câștigi cea mai grea grupă de la EURO. Le-am ținut piept celor mai bune echipe din Europa, le-am dominat, am jucat fotbal ofensiv. Aceste două săptămâni au fost unice. Le mulțumim suporterilor și sperăm să fie lângă noi în continuare. Pot doar să le promit că avem foame de rezultate, de trofee”, a spus Ianis Hagi, la microfonul TVR, după înfrângerea cu Germania.

Klaus Iohannis: Tricolori, ați făcut o țară întreagă mândră de voi!

Președintele României, Klaus Iohannis, a reacționat imediat după ce România U21 a fost eliminată în semifinalele Campionatului European de tineret, scor 2-4, contra Germaniei U21.

„Un parcurs excepțional al echipei naționale de fotbal a României Under-21 la Campionatul European! Tricolori, ați făcut o țară întreagă mândră de voi! Vă așteptăm acasă!”, a transmis șeful statului pe pagina de Facebook.

Ionuț Radu, România: Nu ne vom opri aici, vă promitem asta

Căpitanul tricolorilor „mici”, portarul Ionuț Radu, a postat un mesaj emoționant pe conturile sale de socializare. Goalkeeper-ul echipei din Serie A, Genoa, le-a mulțumit tuturor românilor care i-au susținut și a promis că acest EURO este doar începutul performanței lor.

„Nu s-a terminat cum ne-am dorit, am fi vrut mai mult, adică totul pentru că așa suntem noi. Atât s-a putut, din păcate. Eu sunt sigur că vom mai trăi astfel de veri, vom lupta și ne vom bucura din nou impreuna.

Cu ce ramanem dupa acest turneu? Cu mandria ca v-am avut alaturi de noi si ca impreuna ne-am simtit invincibili. Am privit fiecare adversar in ochi cu mandrie, i-am aratat ca nu ne temem, l-am facut sa simta ca Romania e puternica! Am spus la inceput ca Romania va uimi la acest turneu. Asa a fost, dar am realizat asta impreuna. Atunci cand am simtit ca nu mai putem, am primit energie de la voi. Am jucat toate meciurile cu inima! Ne-ati facut sa ne simtim eroi, dar nu stiti ca fiecare dintre voi a fost un erou pentru noi.

Un capitol din cartea de istorie s-a incheiat azi, dar urmeaza altul si apoi altul. Nu ne vom opri aici, va promitem asta! Suntem Romania si nu exista adversar mai mare decat visul nostru: dorinta de a face performanta! Aveti incredere!

HAI ROMÂNIA!”, a scris Ionuț Radu.

Portarul în vârstă de 22 de ani a avut un discurs superb și la zona de interviuri, imediat după încheierea partidei, România – Germania 2-4, în care a spus că poate așa a fost scris să se întâmple.

Radu spera la finală și spune că penalty-ul nemților îi va rămâne mereu în minte.

„Rămâne dezamăgirea că nu am reușit mai mult. Am ajuns până aici, dar nu voiam să ne mulțumim cu puțin. Voiam să jucăm o finală și am fi meritat să o jucăm. Am fost foarte aproape la penalty. O să îmi rămână mult timp în minte acea fază. Poate așa a fost scris. Trebuie să ținem capul sus. Sincer, la lovitura liberă și cartonașul roșu al lui Pașcanu am simțit că am cedat psihic.

Nu suntem mici, chiar suntem foarte mari! Posibil de asta nu ne voiau în finală. În prima repriză noi am făcut jocul, puteam să facem 3-1 într-un anumit punct. Plecăm cu un gust foarte dulce pentru că am dus echipa în topul Europei, dar și cu un gust amar pentru că nu am făcut acel pas spre finală. Sunt mândru să fiu căpitanul acestei echipe, sunt mândru să fac aparte din acest grup. Când îi vezi atât de încărcați nu ai cum să dai înapoi!”, a spus Ionuț Radu, la microfonul FRF TV.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Inter Milano a sărbătorit titlul “Made in Romania”. Imaginile cu fotbaliștii care dansează pe piesa...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Devine INTERZIS în statele UE! Intră în vigoare și în România
Dr. Francesco Capelletti, copilul-actor, chirurgul pur-sânge și icoana tatălui. Destine de filme la Floreasca
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului