no author
Claudiu Giurgea
971 vizualizări 12 mar 2018

Încurajată de Darren Cahill, constănţeanca s-a agăţat cu toate forţele de setul doi şi a reuşit să stăvilească tăvălugul numit Caroline Dolehide, înclinând apoi net balanţa în decisiv. Halep s-a calificat în optimi, după victoria cu 1-6, 7-6, 6-2 în faţa jucătoarei de doar 19 ani.

"Tot respectul pentru ea. Este o jucătoare bună, iar topspin-ul ei chiar este greu de returnat. Mă aflam în încurcătură în setul doi, dar mi-am propus să fiu prezentă, să lupt până la capăt şi mi-am spus că dacă iau setul doi, am o şansă mai mare să câştig meciul. Cred că ea s-a demoralizat puţin după ce a pierdut setul doi. Apoi, mi-am spus că trebuie să fiu mai agresivă, să o ţin în spate, pentru că dacă atacă mingea este greu de returnat. M-am mişcat bine, am fost puţin mai puternică pe picioare la final şi poate şi de asta am câştigat", a spus Simona Halep la finalul partidei, chiar pe terenul central din complexul de la Indian Wells Tennis Garden.

Citește și: